SUA cer un vot în Consiliul de Securitate pentru a sprijini proiectul de armistiţiu în Gaza

62448871
AFP

SUA au anunţat că au solicitat un vot în Consiliul de Securitate al ONU asupra proiectului său de rezoluţie care solicită Israelului şi Hamas să pună în aplicare acordul de încetare a focului în Gaza "fără întârziere", relatează AFP.

Potrivit unor surse diplomatice, votul este planificat pentru luni, dar nu a fost confirmat de preşedinţia sud-coreeană a Consiliului.

"Astăzi, Statele Unite au cerut Consiliului de Securitate să se îndrepte spre un vot asupra proiectului de rezoluţie american (...) care susţine propunerea aflată pe masă", a declarat duminică Nate Evans, purtătorul de cuvânt al misiunii SUA la ONU.

"Membrii Consiliului nu ar trebui să lase această oportunitate să treacă, şi trebuie să vorbească pe o singură voce în sprijinul acestui acord", a adăugat el, în timp ce Statele Unite, un aliat al Israelului, au fost criticate pe scară largă pentru blocarea mai multor proiecte de rezoluţie care solicită încetarea focului în Gaza.

La sfârşitul lunii mai, preşedintele american Joe Biden a dezvăluit un plan, potrivit lui, israelian, în trei faze de aproximativ patruzeci de zile fiecare, pentru a trece de la o încetare temporară a focului la o pace durabilă în Gaza.

Americanii plasează în mod clar responsabilitatea principală asupra Hamas de a-l accepta. Este ceea ce se subliniază în proiectul de rezoluţie.

Cea de-a treia versiune a textului distribuită duminică statelor membre, văzută de AFP, "salută" această propunere. De asemenea, ea dă asigurări, contrar versiunilor anterioare, că planul a fost "acceptat" de Israel.

Proiectul de rezoluţie solicită Hamas "să îl accepte, de asemenea, şi cere ambelor părţi să pună în aplicare pe deplin termenii săi, fără întârziere şi fără condiţii".

Răspunzând solicitărilor formulate de mai multe state membre de la începutul negocierilor în urmă cu o săptămână, noul text precizează conţinutul planului.

Conform textului, dacă prima fază - o încetare "imediată şi completă" a focului, eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas şi "schimbul" de prizonieri palestinieni, retragerea armatei israeliene din "zonele populate din Gaza" şi intrarea ajutorului umanitar - durează mai mult de şase săptămâni, încetarea focului va fi menţinută "atâta timp cât negocierile continuă".

Potrivit unor surse diplomatice, mai mulţi membri ai Consiliului au fost foarte rezervaţi cu privire la cele două versiuni anterioare ale textului american, în special Algeria, care reprezintă grupul arab, şi Rusia, care are drept de veto.

De la atacul fără precedent al Hamas asupra Israelului din 7 octombrie şi represaliile israeliene din Gaza, Consiliul de Securitate s-a străduit să vorbească pe o singură voce.

După două rezoluţii axate în principal pe ajutorul umanitar, Consiliul a cerut în cele din urmă o "încetare imediată a focului" pe durata Ramadanului la sfârşitul lunii martie, Statele Unite hotărând să se abţină de data aceasta.

După decizia de la sfârşitul lunii mai a Curţii Internaţionale de Justiţie care a ordonat Israelului să-şi oprească ofensiva la Rafah, Algeria a difuzat un proiect de rezoluţie care cerea încetarea imediată a focului şi, mai precis, încetarea ofensivei din Rafah.

Statele Unite au declarat la acea vreme că un astfel de text "nu ar ajuta", favorizând întotdeauna negocierile pe teren pentru a ajunge la un armistiţiu.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Coreea de Nord a lansat din nou aproximativ 310 de baloane cu deşeuri spre Coreea de Sud

Coreea de Nord a lansat din nou aproximativ 310 baloane cu deşeuri peste graniţa sa de sud, în noaptea de duminică spre luni.

Soția lui Michael Mosley, după ce prezentatorul TV a fost găsit mort în Grecia: „Este devastator că l-am pierdut”

Corpul neînsufleţit al omului de televiziune şi scriitorului britanic Michael Mosley a fost găsit, duminică dimineaţă, pe o insulă grecească, după mai multe zile de căutări, a anunţat familia acestuia, potrivit AP.

Detalii picante din viața amoroasă a lui Donald Trump, trecute cu vederea la proces. Misterul relației cu o starletă Playboy

Procesul penal al lui Donald Trump pentru banii dați unei vedete din filmele pentru adulți ca să-și țină gura a oferit publicului mai multe detalii decât și-ar fi dorit cineva despre viața sexuală a fostului președinte.

Recomandări
SURSE: Președintele Nicușor Dan va face o nouă desemnare de premier la începutul lunii septembrie

Președintele Nicușor Dan va face o nouă desemnare de premier la începutul lunii septembrie, fără să mai organizeze consultări politice oficiale cu partidele, au precizat pentru Știrile Pro TV surse apropiate de Palatul Cotroceni.

SUA vor ca Europa să preia conducerea apărării continentului. Lazurca: „Elbridge Colby va veni în România”

Subsecretarul Pentagonului Elbridge Colby le-a transmis joi aliaților NATO că SUA vor o apărare a Europei condusă într-o măsură mai mare de europeni și le-a cerut opiniile în cadrul revizuirii prezenței militare americane pe continent.

Ciucu „echilibrează” bugetul PMB pe spatele copiilor, mamelor și a persoanelor cu dizabilități. Lista ajutoarelor tăiate

Consiliul General al Capitalei a aprobat vineri o serie de măsuri care schimbă semnificativ sistemul de stimulente financiare acordate bucureștenilor.