SUA avertizează Kievul: „Rușii ar putea lansa în curând o ofensivă pe mai multe fronturi”

×
Publicitate

Administrația de la Washington transmite un semnal de alarmă pentru Ucraina. „Rușii ar putea lansa în curând o ofensivă pe mai multe fronturi”, a spus purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională al Casei Albe, John Kirby.

Iar potrivit ziarului american Wall Street Journal, Moscova își reaprovizionează trupele din Ucraina cu obuze de artilerie și alte muniții, pe care i le expediază Teheranul prin Marea Caspică.

Surse din interiorul Forțelor Armate ale Ucrainei au confirmat că militarii Kievului efectuează „o anumită mișcare peste Nipru, în regiunea Herson”, dar toti responsabili cer „tacere informationala”.

Asta după ce, duminică, Institutul american pentru Studiul Războiului semnala debarcarea soldaților ucraineni pe malul stâng al Niprului. Concret, armata ucraineană ar fi reușit să ocupe poziții la nord de Oleshki și să se deplaseze la periferia nordică a acestui oraș, de-a lungul unei autostrăzi, precum și la vest de satul Dachi.

Pe de altă parte, coordonatorul Consiliului de Securitate Națională al SUA pentru comunicare strategică atrage atenția că și forțele armate ale Rusiei ar putea iniția în curând o ofensivă pe mai multe fronturi.

John Kirby: „Știm că odată ce vremea se îmbunătățește, și deja e pe cale s-o facă, ne putem aștepta ca rușii să vrea să treacă la ofensivă în unele zone. Nu știm exact unde sau cum vor face asta. Dar vrem să ne asigurăm că ucrainenii sunt capabili să se apere mai bine și, dacă aleg propriile operațiuni ofensive, că au capacitățile necesare pentru a le desfășura”.

John Kirby a enumerat nevoile stringente ale Ucrainei, între care blindate, artilerie, sisteme de apărare aeriană și sprijin logistic.
Potrivit lui Kirilo Budanov, șeful Serviciului de Informații al Ministerului ucrainean al Apărării, la sfârșitul lunii martie, o precedentă tentativă de ofensivă rusă a eșuat.

În altă ordine de idei, Consiliul de Securitate al ONU a avut, luni seară, o ședință deosebit de tensionată. Conform calendarului, Rusia a preluat președinția rotativă a Consiliului și a convocat o ședință pe tema ordinii globale, prezidată de însuși Serghei Lavrov.

„Ipocrita Rusie și-a invadat vecinul, dând o lovitură teribilă Cartei ONU și valorilor noastre”

Barbara Woodward, reprezentant permanent al Regatului Unit pe lângă Organizația Națiunilor Unite: „Știm cu toții deja ce înseamnă multilateralism pentru Rusia. De mai bine de un an, prin invadarea Ucrainei, președintele Putin a provocat o suferință inimaginabilă acestei țări, călcând totodată cu bocancii peste Carta ONU”.

Olof Skoog, șeful Delegației Uniunii Europene la Organizația Națiunilor Unite la New York: „Convocând acesta dezbatere, Rusia încearcă să se poziționeze drept apărator al Cartei ONU și al multilateralismului. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Este pur cinism”.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: „Să spunem lucrurilor pe nume. Nimeni n-a împuternicit minoritatea occidentală să vorbească în numele întregii omeniri. Impunându-și propriile reguli și ordine globală, occidentalii resping cu aroganță principiile-cheie ale Cartei Natiunilor Unite”.

Șeful diplomației ruse l-a avut, totuși, de partea sa pe reprezentantul Chinei.

Zhang Jun, reprezentant permanent al Chinei pe lângă Organizația Națiunilor Unite: „Sancțiunile unilaterale impuse de-a valma de SUA și alte state în afara mandatului acestui Consiliu (de Securitate) sunt menite să le apere hegemonia, ideologia și monopolul tehnologic”.

Linda Thomas-Greenfield, reprezentant al Statelor Unite la Națiunile Unite: „Ipocrita Rusie, care ne-a și convocat astăzi, și-a invadat vecinul, dând o lovitură teribilă Cartei ONU și valorilor noastre. Un război de agresiune și cucerire teritorială nu este și nu va fi niciodată acceptabil”.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62342353
Rusia a expulzat un diplomat moldovean. Kremlinul acuză Chișinăul de ”măsuri neprietenești”

Ministerul de Externe din Rusia a anunţat marţi că expulzează un diplomat moldovean ca represalii pentru decizia de săptămâna trecută a Chişinăului de a expulza un diplomat rus, relatează Reuters şi EFE.

 

62342349
Secretarul general al ONU, nevoit să îi trimită o scrisoare lui Putin. Propunerea lansată de Antonio Guterres

Ministerul rus al Apărării a acuzat luni Ucraina că încearcă să îi atace navele din Marea Neagră, ceea ce, potrivit acestuia, ameninţă perspectivele menţinerii acordului privind transportul exporturilor sale de cereale, potrivit The Guardian.

62342323
Președintele ceh acuză China că nu vrea pace în Ucraina. Ce foloase trage Beijingul de pe urma războiului

China nu poate fi de încredere ca mediatoare a păcii între Rusia şi Ucraina şi are de câştigat de pe urma prelungirii războiului, a avertizat preşedintele ceh Petr Pavel într-un interviu publicat marţi de Politico.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.