Studiu: Infectarea cu Covid-19 nu garantează protecție împotriva noilor tulpini

62187141

Infectările anterioare cu Covid-19 ar putea să nu ofere protecţie pe termen lung împotriva bolii, în special în cazul noilor tulpini care stârnesc îngrijorare, precum alfa (Marea Britanie) şi beta (Africa de Sud), conform dpa.

Noi cercetări finanţate de guvernul britanic sugerează că la şase luni după contagierea cu noul coronavirus răspunsul sistemului imunitar în urma infectării pe cale naturală poate să varieze de la o persoană la alta.

Cercetătorii au declarat că aceste constatări, care nu au fost deocamdată evaluate de alţi oameni de ştiinţă, subliniază cât de necesar este ca toate persoanele să se vaccineze pentru a beneficia de protecţie maximă împotriva COVID-19, vaccinurile generând un răspuns imun mai mare comparativ cu infectarea pe cale naturală.

Autoarea cercetării, doctor Christina Dold de la Universitatea Oxford, a declarat: "Studiul nostru este una dintre cele mai cuprinzătoare analize ale răspunsului sistemului imunitar după COVID-19, atât la indivizi simptomatici, cât şi asimptomatici.”

"Am constatat că indivizii au prezentat răspunsuri imune foarte diferite de la unul la altul după COVID-19, în cazul unor persoane din ambele grupuri, simptomatice şi asimptomatice, nefiind prezente dovezi ale memoriei sistemului imunitar la şase luni de la infectare sau chiar mai înainte", a adăugat ea.

"Îngrijorarea noastră este că aceste persoane pot fi expuse riscului de a contracta COVID-19 pentru a doua oară, mai ales în condiţiile noilor variante circulante", a precizat Dold.

"Acest lucru înseamnă că este foarte important ca toată lumea să se vaccineze împotriva COVID când se iveşte ocazia, chiar şi atunci când există suspiciunea unei infectări anterioare cu COVID-19", a adăugat cercetătoarea.

La studiul "Pitch", finanţat de Departamentul de Sănătate şi Asistenţă Socială (DHSC), au participat experţi de la Universitatea Oxford, precum şi din Liverpool, Sheffield, Newcastle şi Birmingham, cu sprijinul Consorţiului de Imunologie la Coronavirus din Marea Britanie (UK-CIC).

În cadrul studiului, considerat unul dintre cele mai aprofundate asupra memoriei imunitare efectuat până în prezent, specialiştii au analizat modul în care sistemul de apărare al organismului răspunde la COVID-19. La cercetare au participat 78 de lucrători sanitari simptomatici sau asimptomatici. În plus, opt pacienţi care au suferit forme grave de boală au fost incluşi în studiu, pentru comparaţie.

Probe de sânge au fost prelevate lunar până la şase luni după infectare pentru a se examina diferite elemente ale răspunsului imunitar. Analizele au inclus examinarea anticorpilor, precum şi a răspunsului celular, în cadrul căruia sunt implicate anumite celule ale sistemului imunitar, cunoscute sub numele de celule B şi celule T.

Echipa a descoperit că persoanele care au prezentat puţine dovezi, sau niciuna, ale memoriei imunitare la COVID-19 la şase luni după infectare nu erau capabile să neutralizeze variantele alfa şi beta ale coronavirusului.

Acest lucru creşte posibilitatea ca infectarea anterioară cu COVID-19 să nu asigure o protecţie suficientă pentru a preveni reinfectarea cu aceste variante, au subliniat cercetătorii.

Ministrul Sănătăţii din Marea Britanie, James Bethell, a declarat: "Acest studiu influent tratează misterele imunităţii, iar învăţămintele sunt clare. Aveţi nevoie de două injectări pentru a vă proteja propria persoană şi pe cei pe care îi iubiţi. Lansez un apel către toţi cei care sunt invitaţi să se vaccineze să facă un pas înainte şi să ducă treaba la bun sfârşit, astfel încât să putem ieşi cu toţii din această situaţie".

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
62196528
VIDEO. Nepoata teroristului Osama bin Laden a fluturat un steag cu ”Trump a câștigat” la summit-ul Putin-Biden

Nepoata lui Osama bin Laden a fluturat un steag pe care scria „Trump a câștigat” pe un lac de lângă vila unde președintele Joe Biden și președintele rus Vladimir Putin s-au întâlnit, miercuri.

62196199
Putin, la o zi după summit: Joe Biden este "un profesionist" şi "acţionează foarte abil"

Preşedintele american Joe Biden este un profesionist şi cu el trebuie lucrat foarte atent, pentru a nu rata ceva, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin.

62196527
OMS: Al treilea val de COVID-19 "se amplifică şi se accelerează" în Africa

Al treilea val de COVID-19 "se amplifică şi se accelerează" în Africa odată cu noile variante de coronavirus, a avertizat joi biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de pe continent, solicitând o creştere a ofertei de vaccinuri, informează AFP.

Recomandări
Judecator decizie
Curtea Supremă a câștigat definitiv procesul prin care obligă statul să achite integral magistraților 1 miliard de euro

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului Finanţelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistraţi.

Id262179 inquam photos george calin
Nicușor Dan, după întâlnirea cu șeful NATO: Atacurile din Marea Neagră, noi încercări ale Rusiei de a destabiliza România

Nicușor Dan a ținut o scurtă conferință de presă după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în care a vorbit despre incidentele din ultimele zile care au avut loc în Marea Neagră.

Screenshot 2026 10 15 135241
Șoferi filmați din elicopter în timp ce încălcau Codul rutier, în Mureș. Au rămas fără permis și au primit amenzi usturătoare. VIDEO

Mai mulți șoferi au rămas fără permisul de conducere pentru 60 de zile și au de plătit amenzi după ce au făcut depășiri neregulamentare, încălcând marcajul continuu sau pe cel care indică trecere pentru pietoni, în județul Mureș.