Statele membre ale UE sunt de acord să sancţioneze presa rusă. Moscova ameninţă cu represalii

62289502
Shutterstock

Statele membre ale UE au convenit miercuri să sancţioneze patru media ruseşti acuzate că difuzează propagandă pro-Kremlin, în ciuda avertismentului Moscovei că va riposta faţă de media occidentale, scrie AFP.

Noile măsuri aprobate la Bruxelles de ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene vizează presa online Vocea Europei, care se află în centrul unei anchete privind acuzaţiile de ingerinţă în Parlamentul European, precum şi trei media considerate apropiate de Kremlin.

"Patru reţele de propagandă legate de Kremlin au fost adăugate pe lista de sancţiuni: Voice of Europe, Ria Novosti, Izvestia şi Rossiiskaia Gazeta", a anunţat comisarul european pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, pe reţeaua de socializare X.

Sancţiunile vor include, de asemenea, "interzicerea finanţării de către Rusia a mass-media, ONG-urilor şi partidelor politice din UE", a adăugat ea.

Diplomaţi au declarat pentru AFP că se aşteaptă ca cele patru instituţii media ruseşti să fie adăugate oficial pe lista neagră în scurt timp şi că acest lucru va duce la interzicerea difuzării lor în UE.

Unda verde din partea celor 27 pentru aceste măsuri a venit la câteva ore după un avertisment al purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, care a ameninţat că va riposta prin luarea în vizor a presei europene.

"Aş vrea să le reamintesc tuturor de la Bruxelles că există zeci de jurnalişti din ţările UE care trăiesc foarte bine şi confortabil în Rusia", a declarat ea pe contul său de Telegram.

"Dacă astfel de măsuri vor fi adoptate împotriva jurnaliştilor şi presei ruse de către UE sau de către ţări individuale, jurnaliştii occidentali vor simţi răspunsul nostru. Vom reacţiona imediat şi foarte dureros împotriva occidentalilor", a scris Zakharova.

Cei 27 au interzis deja mai multe instituţii media ruseşti sau pro-ruse, printre care Russia Today, să emită în Europa, acuzând Moscova că foloseşte aceste instituţii pentru "a răspândi propaganda sa şi a desfăşura campanii de dezinformare, inclusiv cu privire la agresiunea sa militară împotriva Ucrainei", potrivit site-ului UE.

Această interdicţie se aplică tuturor mijloacelor de transmisie şi distribuţie dinspre sau către ţările UE, fie prin cablu, satelit, internet sau platforme şi aplicaţii de telefonie mobilă.

Aceste instituţii media şi jurnaliştii lor pot totuşi să continue să lucreze în UE, atât timp cât nu îşi difuzează producţiile sau articolele acolo, precizează UE, adăugând că personalităţi media ruseşti au fost, de asemenea, sancţionate în trecut.

În martie, serviciile de informaţii cehe au afirmat că au descoperit o reţea finanţată de Moscova care răspândea propagandă pro-rusă în Europa, vizând în special Parlamentul European înaintea alegerilor europene din iunie.

Grupul s-a folosit de site-ul de ştiri Voice of Europe, cu sediul la Praga, pentru a răspândi informaţii menite să descurajeze UE să trimită ajutor Ucrainei.

Procuratura federală belgiană a deschis o anchetă privind suspiciuni de corupţie a unor eurodeputaţi, în urma identificării unei reţele de influenţă finanţate de Moscova şi legată de Vocea Europei.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Rusia sfidează sancțiunile occidentale. Comisia Europeană aproape și-a dublat prognoza privind creșterea economică a Rusiei

Comisia Europeană a estimat, în prognoza economică anuală, o posibila creștere a PIB-ului Rusiei la sfârșitul anului 2024 la 2,9%.

Detaliile ascunse din portretul regelui Charles dezvăluie ”indicii” despre viitorul familiei regale. Ce reprezintă de fapt

Primul portret al regelui Charles al III-lea realizat după încoronarea sa din mai 2023 ”ascunde” detalii îngrijorătoare despre viitorul familiei regale, a afirmat un profesor de la Universitatea Oxford.

Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot face acum bani din asta

În 2016, James Vlahos a primit o veste groaznică - tatăl său a fost diagnosticat cu cancer în stadiu terminal.

Recomandări
Continuă arestările pentru violențele din Piața Victoriei. ”Cioban” protestatar prins în trafic cu un pistol la el

Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a încă patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine la protestul de marţi din Piaţa Victoriei. De asemenea, un bărbat a fost plasat în arest la domiciliu.

Un lider PNL din tabăra „puciștilor” a demisionat de la șefia filialei: „Renunț la o funcție care m-ar obliga să tac”

Deputatul Ion Iordache a demisionat de la şefia PNL Gorj, afirmând că renunţă doar la o funcţie care ''ar presupune să tacă atunci când conştiinţa îi spune să vorbească''.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.