Spectacol impresionant dat de Kim Jong-un în onoarea președintelui chinez, la Phenian

×
Publicitate

Liderul de la Phenian, Kim Jong-un, a fost gazda unei gale impresionante în onoarea președintelui Chinei, Xi Jinping, aflat într-o vizită istorică în Coreea de Nord.

 

Aproximativ 10.000 de persoane au participat la eveniment, celebrând buna relație dintre cele două state. Portretele lui Xi Jinping și Kim Jong-un au fost expuse pe stadionul Rungrado May Day, în timp ce cei doi lideri și soțiile lor au intrat în arenă pentru a urmări spectacolele elaborate.

Vizită istorică în Coreea de Nord

Președintele chinez Xi Jinping a ajuns, joi, în Coreea de Nord, pentru o vizită istorică ce are ca scop revitalizarea unei alianțe cu probleme.

Aceasta este prima vizită a unui preşedinte chinez în Coreea de Nord în ultimii 14 ani, după ce relaţiile dintre cele două ţări aliate în Războiul Rece s-au deteriorat în urma activităţii nucleare a Phenianului şi a faptului că Beijingul a susţinut impunerea unor sancţiuni asupra Nordului la ONU, scrie The Guardian, citat de News.ro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Jose Mourinho, într-o nouă controversă! Ea e reportera care i-a ”furat ochii”
Jose Mourinho, într-o nouă controversă! Ea e reportera care i-a ”furat ochii”
Citește și...
62056237
Iranul anunță că a evitat doborârea unui avion SUA cu 35 de militari la bord
Iranul anunță că a evitat doborârea unui avion al SUA, cu 35 de militari americani la bord, care escorta drona distrusă joi.
62056223
Ce s-a întâmplat la Stonehenge în timpul solstițiului de vară. Imaginile, LIVE în toată lumea
Vară. 10.000 de persoane, conduse de druizi, au participat vineri la ceremoniile organizate pentru a celebra solstiţiul de vară la Stonehenge.
62056222
VIDEO. Momentul în care un politician strânge de gât o activistă. Scenele șocante, filmate
Mark Field, conservator, membru al Parlamentului Regatului Unit, a fost filmat cum dă afară din cadrul unui dineu, o femeie, activistă Greenpeace care venise să protesteze.