Sora lui Kim Jong-un şi-a făcut prima apariţie publică după aproape 2 luni

×
Publicitate

Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong-un, a apărut pentru prima oară în public după aproape două luni, la puţin timp după ce un ziar sud-coreean susţinea că a fost retrogradată temporar în urma eşecului summitului de la Hanoi, transmite EFE.

Agenţia oficială KCNA a informat că sora liderului şi cu acesta au asistat împreună cu mai mulţi înalţi oficiali ai regimului la una dintre celebrele manifestări artistice de masă organizată luni la Phenian.

În imaginile difuzate poate fi văzută Kim Yo Jong, la loja oficială, în dreapta soţiei lui Kim Jong Un, Ri Sol Ju, care la rândul său stă lângă soţul său.

Ultima apariţie în presa nord-coreeană a surorii lui Kim Jong Un a fost consemnată în urmă cu 52 de zile, la sesiunea inaugurală a celei de-a 14-a legislaturi a Adunării Populare Supreme.

Dat fiind faptul că Kim Yo Jong este considerată mâna dreaptă a fratelui său, absenţa ei din vizita efectuată de liderul de la Phenian în Rusia, în aprilie, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin, a atras atenţia mass-media.

Vineri, cotidianul conservator Chosun a informat că regimul a operat o importantă epurare după eşecul summitului cu SUA privind denuclearizarea, din februarie, proces care ar fi inclus posibil şi îndepărtarea temporară din funcţie a lui Kim Yo Jong.

Chosun a mai arătat că a fost executat fostul ambasador în Spania şi însărcinat cu negocierile la summitul din Vietnam, Kim Hyok Chol, şi că Kim Yong Chol, unul din greii regimului, a fost trimis într-un lagăr de muncă din cauza eşecului întâlnirii cu SUA.

Cu toate acestea, propaganda nord-coreeană a publicat luni informaţii şi fotografii de la un alt eveniment de duminică, la care alături de conducerea regimului, a participat şi Kim Yong Chol, acesta fiind de asemenea prezent la spectacolul de luni de la Phenian.

Nu este prima dată când Chosun, ziarul cu cel mai mare tiraj din Coreea de Sud şi un profil foarte conservator, relatează eronat despre epurări şi execuţii la vârful puterii de la Phenian, mai notează EFE.

Conform Reuters, care citează o informaţie transmisă marţi de CNN, Kim Hyok Chol, însărcinat cu negocierile la summitul din Vietnam, despre care publicaţia din Coreea de Sud a scris că a fost executat, este în viaţă, dar este reţinut şi cercetat.

Potrivit CNN, care citează mai multe surse neidentificate, el ar putea primi "o pedeapsă grea".

Zeci de mii de oameni au participat luni seara la prima manifestare artistică de masă din acest an din Coreea de Nord, o mare producţie de glorificare a regimului care nu a fost totuşi pe gustul liderului Kim Jong Un, relatează AFP.

Acest spectacol tipic regimului nord-coreean, realizat pe stadionul 1 Mai din Phenian, are la bază coregrafii ample şi tablouri umane realizate cu participarea a mii de figuranţi, studenţi şi elevi.

Dar Kim Jong Un nu a fost satisfăcut de premiera acestui spectacol de propagandă intitulat "Pământul poporului".

La finalul spectacolului, "el i-a chemat pe creatorii spectacolului şi i-a criticat pentru spiritul greşit al creaţiei lor şi pentru atitudinea de muncă iresponsabilă", a transmis KCNA.

Amintind că artiştii "au un rol foarte important în construcţia culturală a socialismului", Kim a "stabilit sarcini importante pentru a pune în aplicare în mod corespunzător politica revoluţionară a Partidului în domeniile literaturii şi artei".

Nu se ştie ce a provocat furia liderului de la Phenian, mai scrie AFP.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Imagini spectaculoase de la dineul oferit de Regină în cinstea lui Trump. GALERIE FOTO

170 de persoane au participat la dineul organizat de Regina Elisabeta cu prilejul vizitei președintelui american Donald Trump în Marea Britanie.

Doi şoferi români, eroi în Italia. Efortul supraomenesc prin care au salvat 2 bătrâni

Doi români din Italia au salvat doi pensionari printr-un efort uluitor.

A plătit 6 dolari pentru o piesă de șah. Zeci de ani mai târziu, obiectul valorează o avere

În 1964, un dealer de antichități din Scoția a cumpărat pentru șase dolari o piesă de șah, fără să știe că este una dintre cele mai faimoase din lume.

Recomandări
România va exploata o sursă de energie cu potențial de 50 de ori mai mare decât Cernavodă. Ar putea acoperi tot consumul

Autoritățile pregătesc terenul pentru primele parcuri de turbine eoliene din largul Mării Negre. România are mare nevoie de soluții alternative de generare a energiei, mai ales în anii secetoși ca acesta. 

Război politic după decizia CCR pe „amendamentul Fritz”. Surse: Nicușor Dan așteaptă motivarea înainte de a acționa

Decizia CCR pentru legea integrității aprinde scena politică. Președintele Nicușor Dan crede că argumentele pe care le-a invocat în sesizarea trimisă erau solide și așteaptă motivarea Curții.

Exercițiu militar de amploare la Cincu. Militarii din șapte țări NATO s-au antrenat cu drone, tancuri și artilerie

O mie de militari din șapte state aliate au participat la un exercițiu organizat la Cincu, în Brașov, de Grupul de Luptă NATO din România.