Soldații europeni fug de armată. Aliații NATO, gata să introducă serviciul militar obligatoriu

62434754
AFP

În timp ce amenințarea Rusiei crește de la o zi la alta, soldații din Europa continuă să renunțe. În acest sens, aliații NATO iau în calcul recrutarea sau serviciul militar obligatoriu.

În prezent, în Europa, nu mai este vorba despre recrutarea de noi soldați, ci de convingerea celor deja înrolați să nu renunțe.

Săptămâna aceasta, ministrul francez al forțelor armate, Sébastien Lecornu, a prezentat un plan de păstrare a personalului de specialitate pentru a-i stimula pe militari să rămână în uniformă.

Aceast gest vine la câteva zile după ce un raport anual prezentat Parlamentului Germaniei a arătat că, în 2023, circa 1.537 de soldați au părăsit Bundeswehr-ul (armata germană - n.r.), reducându-l la 181.514 persoane, informează publicația POLITICO.

"Aceste conversații există acum în toate capitalele, în toate democrațiile care au armate profesioniste fără recrutare", a declarat Lecornu luni, menționând Marea Britanie și Statele Unite.

"La reuniunile NATO, putem vorbi despre echipamente, dar acum vorbim și despre... nivelul de retenție", a adăugat el.

În timp ce Europa se regrupează ca reacție la războiul din Ucraina, țări precum Croația se gândesc să readucă recrutarea. Altele, precum Danemarca, intenționează să o extindă pentru a include și femeile. Germania a renunțat la conscripție în 2011, dar, având în vedere că mulți dintre militarii care îmbătrânesc au ieșit din serviciu, există discuții reînnoite cu privire la reintroducerea unui fel de sistem de serviciu național.

„Pentru țările care se bazează pe armate profesioniste, provocarea este de a face forțele armate atractive - un lucru dificil de realizat în vremuri de șomaj scăzut, de concurență acerbă din partea sectorului privat și de utilizare pe scară largă a muncii la distanță”, mai notează sursa citată.

În Franța, militarii rămân în armată în medie cu un an mai puțin decât înainte. În Marea Britanie, a existat un deficit anual de angajare de 1.100 de soldați - echivalentul a două batalioane de infanterie - chiar dacă guvernul a contractat recrutarea cu firma privată Capita.

O armată atractivă: salarii mai mari, pensii pe măsură

Bineînțeles, banii joacă un rol important în a-i face pe oameni să rămână. Una dintre măsurile emblematice ale planului francez constă în creșterea pensiilor prin integrarea bonusurilor. De asemenea, salariile sunt majorate. Dar problema este că condițiile de serviciu nu sunt atât de atractive, cu ore suplimentare cronice, absențe de luni de zile de la domiciliu și perioade de recuperare ratate, lucruri obișnuite.

"Problema nu este de recrutare, ci de păstrare, trebuie să păstrăm și familiile", a declarat amiralul Lisa Franchetti, șeful operațiunilor navale ale Marinei americane, la o conferință la Paris la începutul acestui an.

În Polonia, noul guvern a anunțat la începutul acestui an creșteri salariale de aproximativ 20% în încercarea de a păstra trupele. Salariul minim lunar pentru un soldat crește de la 4.960 złoty (1.150 de euro) la 6.000 złoty. Ca răspuns la amenințarea tot mai mare din partea Rusiei, armata poloneză a crescut de la 95.000 de militari în 2015 la 215.000 în acest an.

Liderii Franței se gândesc serios să includă un ajutor pentru găsirea unei locuințe și accesul la asigurare medical și îngrijire a copiilor. "Aș prefera să am mai puține recrutări pentru a îmbunătăți retenția, decât să mergem pe o recrutare în care numărul de persoane reținute să scadă constant", a declarat Lecornu.

În Germania, ca parte a eforturilor de consolidare a apărării naționale, guvernul dorește să ajungă la 203.000 de membri ai forțelor armate până la începutul anilor 2030, însă recrutările cresc din ce în ce mai greu.

Legislația adoptată anul trecut încearcă să facă condițiile mai atractive, inclusiv prin acordarea unui sprijin mai mare pentru îngrijirea copiilor și creșterea pensiilor de retragere.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Rusia anunță că a cucerit încă un teritoriu ucrainean. Promisiunea făcută de șeful Pentagonului

Armata rusă a anunțat, marţi, la două zile după realegerea lui Vladimir Putin în funcția de președinte, cucerirea satului ucrainean Orlivka.

O mare companie care are angajați și în România desființează 7.500 de posturi. Renunță la una dintre afacerile sale

Gigantul din domeniul bunurilor de larg consum Unilever a anunţat marţi că vrea să transforme operaţiunile din domeniul îngheţatei, care regrupează mărci renumite precum Ben & Jerry's şi Magnum, într-o divizie separată.  

R. Moldova a declarat persona non grata şi expulzat un diplomat rus. Amenințarea Moscovei

Republica Moldova anunţă marţi expulzarea unui membru al Ambasadei Rusiei, în semn de protest faţă de deschiderea în weekend a unor secţii de votare în alegerile prezidenţiale ruse în regiunea separatistă moldoveană Transnistria. Moscova a reacționat.

Recomandări
Au trecut 25 de ani de la cel mai mare atac terorist din istorie. Cum a ajutat România SUA după 11 septembrie

Se împlinește un sfert de secol de la cel mai mare atac terorist din istorie. Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, care s-au făcut una cu pământul.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.