O mare companie care are angajați și în România desființează 7.500 de posturi. Renunță la una dintre afacerile sale

62407727
Shutterstock

Gigantul din domeniul bunurilor de larg consum Unilever a anunţat marţi că vrea să transforme operaţiunile din domeniul îngheţatei, care regrupează mărci renumite precum Ben & Jerry's şi Magnum, într-o divizie separată.  

Măsura are ca scop reducerea costurilor, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

În România, Unilever are o fabrică de îngheţată Betty Ice la Suceava, unde lucrează aproximativ 200 de oameni.

Grupul Unilever a precizat că vor fi analizate mai multe opţiuni pentru separarea de operaţiunile din domeniul îngheţatei, dar cea mai probabilă opţiune va fi crearea unei noi companii listate. În 2023, Unilever a vândut îngheţată în valoare de 7,8 miliarde de euro.

Tot marţi, Unilever a anunţat un program care vizează reduceri de costuri de aproximativ 800 de milioane de euro pe parcursul următorilor trei ani, iar modificările ar urma să afecteze aproximativ 7.500 de posturi la nivel global.

În urma restructurării, Unilever se va concentra pe patru domenii de activitate: produse de frumuseţe, îngrijire personală, îngrijirea locuinţei şi nutriţie. Anterior, şi rivalul Nestle SA s-a separat de afacerile sale din domeniul îngheţatei prin înfiinţarea unui joint-venture cu fondul de investiţii PAI Partners.

Unilever a fost înfiinţată în 1930, în urma fuziunii dintre un producător olandez de margarină şi un fabricant britanic de săpunuri. Unilever este unul dintre cei mai importanţi furnizori mondiali de alimente şi produse de îngrijire personală.

Unilever South Central Europe coordonează din Bucureşti operaţiunile în şapte ţări din zonă: România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia şi Republica Moldova.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62434751
R. Moldova a declarat persona non grata şi expulzat un diplomat rus. Amenințarea Moscovei
Republica Moldova anunţă marţi expulzarea unui membru al Ambasadei Rusiei, în semn de protest faţă de deschiderea în weekend a unor secţii de votare în alegerile prezidenţiale ruse în regiunea separatistă moldoveană Transnistria. Moscova a reacționat.
62434746
Premierul Armeniei: Vom ceda Azerbaidjanului din teritoriu, pentru a evita un nou război
Armenia trebuie să predea Azerbaidjanului patru sate de frontieră și să revină la frontierele din perioada sovietică, ca parte a unui efort de pace, a declarat premierul țării.
62235153
Șeful Ferrari promite că noul vehicul electric al producătorului va oferi același „vuiet” ca și motoarele clasice
CEO-ul Ferrari, Benedetto Vigna, a promis marți că noul vehicul electric al producătorului de automobile de lux va oferi șoferilor același vuiet ca și motoarele sale istorice cu ardere.