Slovenia decide o nouă „închidere" parţială, având în vedere şi „situaţia alarmantă" din ţările vecine

62181668
Shutterstock

Slovenia, care a relaxat în februarie restricţiile împotriva noului coronavirus, a decis duminică o nouă „închidere" parţială, inclusiv înăsprirea măsurilor la graniţe, având în vedere şi „situaţia alarmantă" din ţările vecine, relatează AFP.

Magazinele considerate neesenţiale, instituţiile culturale şi religioase vor fi închise între 1 şi 12 aprilie, adunările vor fi interzise, iar deplasarea limitată la regiunea de reşedinţă, transmite Agerpres.

Totodată, firmele sunt îndemnate să adopte telemunca, în măsura posibilităţilor, iar elevii vor rămâne acasă şi vor urma şcoala online.

„Suntem într-o cursă contra cronometru", a spus premierul conservator Janez Jansa, într-o conferinţă de presă, precizând că se speră la "un impact pozitiv al lockdownului după 12 aprilie".

De luni, locuitorii din Slovenia nu vor mai putea ieşi din ţară decât cu un certificat de vaccinare sau de imunitate post-infectare.

„Ne aşteptăm la un nivel suficient de vaccinare pentru îngrădirea epidemiei abia în iulie", a mai spus Jansa.

Premierul a mai adăugat că deocamdată trebuie „luate toate măsurile necesare pentru a ţine sub control propagarea variantei britanice".

Până în prezent, circa 200.000 de sloveni au fost vaccinaţi cu cel puţin prima doză de vaccin anticoronavirus, adică 10% din cei 2 milioane de locuitori ai micii ţări balcanice.

Slovenia este în schimb una din ţările cele mai afectate de pandemie din Uniunea Europeană, raportat la populaţie, cu 193 de decese la 100.000 de locuitori. Numărul raportat de contaminări zilnice a crescut în ultimele săptămâni de la 750 în februarie la 950 în prezent, în contextul în care şi situaţia din ţările din jur, din Balcani şi Europa centrală, s-a înrăutăţit semnificativ, scrie AFP.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Biserica Sfântului Mormânt a fost deschisă publicului pentru Floriile Catolice. Slujbă restrânsă la Vatican

Spre deosebire de anul trecut, Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost deschisă publicului în Duminica Floriilor catolice.

Canalul Suez, complet blocat de o navă înţepenită. Ce se întâmplă cu zecile de mii de oi din România

11 vapoare cu zeci de mii de oi din România, exportate în Arabia Saudită și țări din Golful Persic, stau de aproape o săptămână blocate în zona Canalului Suez, după ce o ambarcațiune de tip cargo a rămas înțepenită de-a curmezișul.

Serbia a vaccinat în weekend mii de cetăţeni din ţările vecine

Serbia a vaccinat în weekend mii de cetăţeni din ţările vecine Bosnia-Herţegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru sau Croaţia, relatează duminică dpa.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.