Slovacia blochează pentru prima dată o serie de sancțiuni UE împotriva Rusiei. Anunțul premierului Fico

62509276

Premierul slovac Robert Fico a declarat duminică că Slovacia va bloca orice sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei care afectează interesele naționale, potrivit Reuters.

Fico a declarat că Slovacia doreşte să rămână constructivă în cadrul blocului european, dar a numit rezoluţia un instrument politic cu un mesaj puternic.

„Dacă există o sancţiune care ne-ar dăuna, nu voi vota niciodată pentru ea”, a declarat Fico la o conferinţă de presă prezentată pe pagina de YouTube a partidului său.

Slovacia, membră a NATO şi a Uniunii Europene, s-a îndepărtat de aliaţii occidentali în ceea ce priveşte poziţia sa faţă de Ucraina sub conducerea lui Fico şi a coaliţiei sale guvernamentale naţionaliste de stânga şi a oprit ajutorul militar oficial acordat Kievului în lupta împotriva invaziei Rusiei.

Slovacia nu va susține sancțiuni care să oprească importul de combustibil rusesc

De asemenea, Fico s-a opus sancţionării Rusiei pentru războiul său împotriva Ucrainei, afirmând că măsurile comerciale afectează Slovacia şi UE mai mult decât Moscova.

Noua rezoluţie, aprobată în cadrul unei sesiuni parlamentare cu o prezenţă redusă, îi obligă pe membrii guvernului să nu voteze pentru noi sancţiuni şi limitări comerciale faţă de Rusia.

Nu este încă foarte clar în ce măsură rezoluţia este obligatorie din punct de vedere constituţional. Fico a declarat că nu ar putea susţine nicio măsură care să oprească importul de combustibil rusesc pentru centralele nucleare ale Slovaciei.

„Sunt interesat să fiu un actor constructiv în Uniunea Europeană, dar nu în detrimentul Slovaciei”, a precizat Fico.

Slovacia nu a blocat nicio sancţiune anterioară a UE, inclusiv un al 17-lea pachet care viza flota fantomă a Moscovei, adoptat în mai.

Încercările de a lovi sectoarele gazului şi nuclear ale Rusiei s-au lovit în mod constant de obstacole, cu opoziţia Slovaciei şi a altor ţări, precum Ungaria, care încă se bazează pe aprovizionarea cu energie rusească.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Forțele israeliene au oprit nava de ajutor umanitar în care se afla Greta Thunberg. Cei 12 activiști, reținuți

Nava umanitară Madleen, în care se afla activista Greta Thunberg, a fost deviată duminică seară de autoritățile israeliene, care le-au cerut pasagerilor să se întoarcă în țările de origine.

Protestele la Los Angeles continuă. Guvernatorul Californiei consideră ilegală trimiterea Gărzii Naţionale. GALERIE FOTO

Trupele Gărzii Naționale din California au ajuns duminică în Los Angeles pentru a calma protestele legate de politica de imigrație a președintelui Donald Trump, transmite Reuters.

Trump spune că încă nu va invoca Legea Insurecţiei ca răspuns la protestele din Los Angeles: ”Urmărim ce se întâmplă”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că nu este pregătit în acest moment să invoce Legea Insurecţiei din 1807 pentru a răspunde protestelor din zona Los Angeles, în contextul în care a trimis 2.000 de membri ai Gărzii Naţionale în regiune.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.