Robert Fico râde de Uniunea Europeană și îi promite lui Putin că Slovacia va susține Rusia

62542576

Robert Fico a declarat că ţara sa doreşte să dezvolte relaţii cu Rusia şi i-a ironizat pe cei din UE despre care a spus că au vrut să-i pună piedici pentru a nu participa la parada din Moscova care a celebrat victoria în cel de-al Doilea Război Mondial.

Robert Fico a rupt rândurile UE şi a vizitat Moscova la sfârşitul anului trecut, la mai mult de doi ani după invazia Rusiei în Ucraina, timp în care doar premierul Viktor Orban mai trecuse pe la Kremlin când Ungaria a preluat preşedinţia rotativă a UE, la mijlocul anului 2024.

Şi Fico s-a întâlnit cu liderul rus Vladimir Putin la Kremlin, vineri seara, după parada din Piaţa Roşie care a marcat cea de-a 80-a aniversare a victoriei asupra Germaniei naziste.

Liderul chinez Xi Jinping s-a numărat, de asemenea, printre cei peste 20 de lideri prezenţi la comemorări, însă aproape toţi liderii occidentali au stat departe de compania lui Putin.

Fico a sosit la Moscova după ce avionul lui a trebuit să facă un ocol, întrucât mai mulţi membrii UE au interzis accesul aeronavei sale în spaţiul lor aerian.

„În calitate de şef de guvern, vreau să vă asigur că este în interesul meu să am relaţii pragmatice cu Federaţia Rusă”, i-a spus Fico lui Putin, potrivit agenţiilor de presă ruse.

El a declarat că se opune creării oricărei noi „cortine de fier” şi se angajează să facă totul pentru ca „să ne putem strânge mâinile prin cortină”.

„Să considerăm o glumă copilărească toate problemele tehnice cu care ne-am confruntat, create de colegii noştri din Uniunea Europeană”, a afirmat Fico la întâlnirea cu Putin.

Fico i-a promis lui Putin că îl va susține în fața UE

Liderul de la Kremlin a declarat că Rusia apreciază decizia lui Fico de a participa în ciuda „obstacolelor logistice care au fost create. Dar totuşi sunteţi aici”, a spus încântat Putin.

Kaja Kallas, şefa politicii externe a UE, criticase participarea lui Fico la ceremoniile de la Moscova, în timp ce premierul polonez Donald Tusk a declarat că participarea la parada Victoriei şi „aplaudarea preşedintelui Putin îi face de ruşine pe toţi cei care sunt acolo”.

Într-un răspuns la comentariile lui Kallas, pe Facebook, Fico a spus că a adus un omagiu soldaţilor Armatei Roşii sovietice care au eliberat Slovacia în timpul războiului. Kallas nu are dreptul să îl critice, susţine Fico, deoarece este normal ca el să poarte un dialog cu alţi lideri.

De asemenea, Fico l-a asigurat pe Putin că este pregătit să folosească dreptul de veto naţional pentru a se opune planurilor celor 27 de state membre ale UE de a elimina treptat achiziţiile de energie rusească, în cazul în care propunerea va fi supusă unui vot ce necesită unanimitatea. Dar, conform propunerilor juridice ale Comisiei Europene, care urmează să fie prezentate în iunie, aprobarea ar necesita doar o majoritate calificată a statelor membre - ceea ce înseamnă că una sau două ţări nu ar putea bloca planul, iar Slovacia ar fi probabil în minoritate.

Slovacia şi Ungaria şi-au exprimat anterior opoziţia faţă de plan. Fico a descris propunerea drept „pură sinucidere economică”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Veste uriașă: India și Pakistan au convenit o încetare imediată a focului

Pakistanul şi India au ajuns la un acord privind o încetare a focului ”imediată”, a anunţat sâmbătă după-amiază ministrul de externe pakistanez Ishaq Dar, potrivit DPA şi AFP.

Ucraina şi aliaţii săi europeni propun Moscovei un armistiţiu complet şi necondiţionat de 30 de zile începând de luni

Ucraina şi aliaţii săi europeni care s-au deplasat sâmbătă la Kiev propun Rusiei instaurarea unui armistiţiu "complet şi necondiţionat" de 30 de zile începând de luni, a anunţat şeful diplomaţiei ucrainene, informează AFP şi Reuters.

Ursula von der Leyen: UE susţine propunerea privind o ”încetare a focului completă şi necondiţionată” în Ucraina

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat sâmbătă propunerea făcută de mai mulţi lideri europeni aflaţi la Kiev cu privire la o ''încetare a focului completă şi necondiţionată pentru 30 de zile'' în Ucraina, transmit DPA, Reuters şi AFP. &

Recomandări
Nicușor Dan s-a întâlnit la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA. A mâncat la popotă alături de soldați | FOTO

Nicușor Dan s-a întâlnit duminică la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA și a mâncat la popotă, alături de soldații americani, potrivit Administrației Prezidențiale.

Cum apare pe hărți Lacul Ontario, redenumit America de Trump. Cel mai puternic om al lumii a trecut acum la gâștele canadiene

Lacul Ontario apare începând de duminică drept Lacul America pe hărțile Google destinate utilizatorilor din SUA, pentru restul lumii el rămând cu denumirea sa corectă. După schimbarea numelui lacului, Trump a trecut acum la gâștele canadiene.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.