Singurul stat autosuficient din punct de vedere alimentar. Doar alte două țări se apropie de această performanță

În ultimii ani, șocurile asupra lanțurilor globale de aprovizionare au readus în prim-plan o întrebare crucială: autosuficiența alimentară. Studiul oferă un diagnostic clar: dintre cele 186 de țări analizate, doar una singură este capabilă să producă, prin propriile resurse, toate alimentele necesare pentru a-și hrăni populația în conformitate cu recomandările nutriționale internaționale.

Este vorba de Guyana, stat aflat între Venezuela, Brazilia și Surinam. Această performanță se explică parțial prin densitatea sa scăzută a populației: doar 4 locuitori pe kilometru pătrat, aproximativ de o sută de ori mai puțin decât Belgia. Totuși, această comparație trebuie privită cu prudență, deoarece 85% din teritoriul Guyanei este acoperit de pădurea amazoniană, ceea ce limitează terenurile disponibile pentru agricultură, notează La Libre.

Șapte criterii folosite de cercetători

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetători de la universitățile din Göttingen (Germania) și Edinburgh (Regatul Unit) au evaluat capacitatea fiecărei țări de a-și acoperi propriile nevoi alimentare, exclusiv prin producția agricolă internă, în șapte mari grupe alimentare: fructe, legume, produse lactate, carne, pește, proteine vegetale (leguminoase, nuci, semințe) și amidonoase (precum cartofii, orezul, cerealele).

Ei au utilizat în acest scop criteriile dietei Livewell, dezvoltate de WWF (World Wildlife Fund), care promovează o alimentație mai bazată pe plante, echilibrată și sustenabilă.

Cce reiese din acest studiu este alarmant: peste o treime dintre țări sunt autosuficiente în doar două sau mai puține grupe alimentare. Doar Guyana îndeplinește cerințele pentru toate cele șapte categorii.

În spatele acesteia, doar China și Vietnamul reușesc să acopere șase dintre cele șapte, nereușind să producă suficiente produse lactate.

Disparități regionale importante

Unul dintre aspectele marcante ale studiului este existența unor mari disparități regionale. Europa și America de Sud sunt, în general, mai autosuficiente decât media, în timp ce statele insulare, Peninsula Arabică și țările în curs de dezvoltare depind puternic de importurile alimentare.

În Africa Subsahariană, cele mai multe țări nu reușesc să-și acopere necesarul de legume și pește, și deseori nici cel de fructe și carne. Șase țări – în principal din Orientul Mijlociu – nu reușesc să acopere niciuna dintre cele șapte categorii: Afganistan, Emiratele Arabe Unite, Irak, Macao, Qatar și Yemen.

Nici marile puteri nu sunt ferite

Chiar și marile puteri agricole nu sunt imune. Statele Unite, în ciuda poziției lor de gigant agricol, nu reușesc să îndeplinească cerințele în trei dintre cele șapte categorii. La fel și Franța, deși este un pilon al agriculturii europene. Țările nordice – fie că este vorba de Scandinavia, statele baltice, Regatul Unit, Canada sau Rusia – nu reușesc să producă nici măcar jumătate din necesarul de fructe.

Un alt aspect frapant: supraproducția în unele categorii nu compensează deficiențele din altele. Două treimi dintre țări produc prea multă carne și lactate, dar insuficiente proteine vegetale. De altfel, întregul sector vegetal este deficitar, deoarece jumătate dintre țările lumii nu produc suficient leguminoase sau amidonoase, iar trei sferturi nu reușesc să acopere necesarul de legume.

Belgia este autosuficientă în patru categorii, dar rămâne dependentă de importuri pentru fructe, pește și leguminoase.

Meritele comerțului internațional

Dar este aceasta o problemă? Nu neapărat, afirmă Jonas Stehl, autorul principal al studiului. Uneori este mai rațional – atât din punct de vedere economic cât și ecologic – să imporți anumite alimente decât să încerci să le produci local cu costuri mari și în condiții nefavorabile.

Deseori criticat, comerțul internațional joacă un rol esențial în echilibrarea nevoilor alimentare la scară globală. Dar el implică și riscuri, mai ales când țările se bazează pe un număr redus de parteneri comerciali.

Această vulnerabilitate este cu atât mai îngrijorătoare într-un context geopolitic incert, în care Administrația Trump, de exemplu, adoptă măsuri tot mai protecționiste și impune tarife vamale ridicate.

În caz de conflict sau catastrofă climatică, această dependență de importuri s-ar putea transforma rapid într-o criză. De aceea este esențial ca fiecare țară să tindă spre o formă de suveranitate alimentară și să construiască lanțuri de aprovizionare reziliente, capabile să garanteze sănătatea publică și siguranța nutrițională a populației. Cu condiția, desigur, ca această hrană să fie cu adevărat accesibilă tuturor cetățenilor – un aspect ce ține mai degrabă de alegeri politice decât de producția agricolă.

Articol recomandat de sport.ro

"Ce i-ai spune soției tale dacă ai putea să mai vorbești cu ea câteva secunde?" Iosif Rotariu, răspuns tulburător