Șeful grupării Wagner avertizează că mercenarii săi deschid drumul unei armate rusești moderne care a stat ascunsă

×
Publicitate

După câteva săptămâni de pauză, Rusia a lansat, peste noapte un nou atac cu rachete balistice asupra mai multor orașe ucrainene.

Au fost lovite ținte din Odesa, Dnipro, Jitomir, dar și din regiunile vestice - Liov și Ternopil. O explozie puternică s-a auzit și în Kiev, potrivit presei locale.

Presa ucraineană citează surse potrivit cărora mai multe rachete trase de ruși din Marea Neagră ar fi violat spațiul aerian al Republicii Moldova.

La granița Ucrainei și în Marea Neagră, mai multe aeronave de supraveghere ale NATO au fost trimise pentru a monitoriza atacul rușilor. În acest timp, continuă luptele pentru orașul Bahmut.

În Bahmut, rușii au ocupat toată partea estică a orașului, potrivit liderilor grupării Wagner. Râul Bahmut îi separă acum pe invadatori de apărătorii ucraineni, iar traversarea lui implică dificultăți majore din punct de vedere logistic.

În tabăra cealaltă, ucrainenii au reparat un pod distrus în urmă cu câteva săptămâni și trimit în zonă unități noi. Drumurile s-au transformat însă în mocirlă, iar blindatele avansează greu.

Pe front au apărut faimoasele bombe ghidate americane JDAM (GEI-DAM), pe care ucrainenii le-au folosit deja împotriva tranșeelor rusești.

Comandantul trupelor terestre ale Ucrainei, general-colonelul Alexandr Sîrski, a ajuns în Bahmut pentru a treia oară în ultimele zile, de data asta pentru a decora câțiva soldați și pentru a verifica starea de spirit a apărătorilor.


Șeful Wagner: Deschidem drumul unei ”armate rusești moderne”


Pe de altă parte, comandantul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, i-a avertizat pe ucraineni că mercenarii săi deschid drumul unei armate rusești moderne care, până acum, nu a fost aruncată în focul luptei, și care ar fi ascunsă pe undeva, departe de ochii Occidentului.

Evgheni Prigojin, șeful grupării Wagner: ”Până acum, lumea nu a întâlnit acea armată rusă bine antrenată, cu unități care nu au intrat încă în luptă, dotate cu toate mijloacele moderne de luptă și recunoaștere. Sunt perfect antrenați și așteaptă să le vină rândul”.

Prigojin a adăugat, însă, că luptele pentru Bahmut ar putea însemna, în aceeași măsură, și distrugerea grupării Wagner, așa cum au declarat oficiali de la Kiev în urmă cu o zi.

Evgheni Prigojin, șeful grupării Wagner: ”Multe lucruri nu sunt veșnice: cei 300 de spartani, cei trei viteji (eroi din folclorul rus) și tot așa. Ei rămân în memoria oamenilor. La fel s-ar putea întâmpla și cu Compania Militară Privată Wagner”.

Pe de altă parte, serviciile americane de informații estimează că rușii pierd în continuare mulți soldați pe frontul din Bahmut, iar președintele Putin a început să realizeze situația în care se află armata sa.

Avril Haines, Director National Intelligence: ”Chiar în timp ce ofensiva rusă continuă, (rușii) înregistrează o rată mare a pierderilor. Putin înțelege mai bine limitele pe care le poate atinge armata sa și pare că se concentrează asupra unor obiective militare mai modeste, cel puțin pentru moment”.

De altfel, pe rețelele sociale au apărut imagini cu un tren blindat rusesc, o prezență nepotrivită pentru un război modern.

De 8 martie, Vladimir Putin a decorat la Kremlin femeile. Le-a mulțumit, mai ales, femeilor-soldat. Președintele Putin a fost filmat, când și-a înregistrat mesajul, lângă o statuie a împărătesei Ecaterina a II-a.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: ”Aș dori să le aduc un omagiu femeilor din serviciul militar care au ales cea mai înaltă misiune, apărarea patriei. În momentele dificile, în vremuri de încercare, căldura inimii femeii se transformă întotdeauna într-o forță puternică, ce arată cursul de acțiune cel mai corect, drept și necesar. Asta se întâmplă acum. Știu cât de sincer și uneori cât de altruist ne susțineți soldații și ofițerii”.

Principalul ajutor pe care îl așteaptă Putin în războiul din Ucraina, cel al Chinei, pare să întârzie, sunt de părere americanii.

Avril Haines: ”Estimăm că Beijingul crede încă în faptul că are mai multe de câștigat dacă previne escaladarea tensiunilor și dacă păstrează o relație stabilă cu Statele Unite”.

Pe de altă parte, secretarul general al ONU, António Guterres, a ajuns miercuri la Kiev, pentru a discuta cu președintele Zelenski despre acordul de exportare a grânelor ucrainene prin porturile de la Marea Neagră. Acordul cu Rusia, mediat de Turcia și de ONU, expiră pe 18 martie, și poate fi prelungit doar cu acordul tuturor părților.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62248218
Serviciile americane: Pierderile grele din Ucraina au sporit dependenţa Rusiei de armele nucleare

Pe măsură ce Rusia se confruntă cu "pierderi extinse" în urma războiului din Ucraina, Moscova va deveni tot mai dependentă de capacităţile sale nucleare, cibernetice şi spaţiale.

62326449
Zelenski a declarat că nu se va întâlni cu Putin. „Nu avem nicio încredere în el”

Volodimir Zelenski a apărut la CNN, miercuri seară, în SUA, într-un interviu preînregistrat.

 

62330030
Rusia a atacat Ucraina cu 81 de rachete, inclusiv hipersonice. Lovituri masive în mai multe regiuni, explozii la Kiev

Lovituri masive au ţintit regiunile Harkov, Odesa și Kiev din estul, sudul dar şi în vestul Ucrainei, au anunţat joi autorităţile locale, transmite AFP.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.