Scurgere importantă de petrol în Marea Neagră, la încărcarea unui petrolier, în sudul Rusiei

62207081

O scurgere importantă de petrol în Marea Neagră a avut loc în apropiere de oraşul portuar rus Novorosiisk, unde peste 100 de tone de petrol au ajuns în apă, în weekend, la încărcarea unui petrolier, trage un semnal de alarmă Fundaţia Mondială a Naturii.

Scurgerea a avut loc la terminalul Iujnaia Ozereievka, în apropiere de Novorosiisk, la încărcarea petrolierul Minerva Symphony, care navighează sub pavilion grec, potrivit News.ro, care citează AFP.

Caspian Pipeline Consortium (CPC), care asigură transportul de petrol de la Marea Caspică la Novorosiisk şi care deţine controlul asupra terminalului, a anunţat luni că aproximativ 12 metri cubi de petrol au fost deversaţi pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi.

”Situaţia a revenit la normal duminică dimineaţa şi nu ameninţă populaţia sau mediul local”, a anunţat consorţiul, deţinut de gigantul petrolier rus Rosneft, grupul american Chevron şi societatea italiană Eni.

Însă WWF a dat asigurări miercuri că scurgerea a fost cu mult mai importantă şi că ar putea provoca pagube grave de mediu.

Potrivit ONG-ului, care a implementat propriile sisteme de monitorizare a dezastrelor ecologice, pelicula de petrol s-a extins duminică pe o suprafaţă de 94 de kilometri pătraţi.

Acest lucru înseamnă că ”cel puţin 100 de tone de petrol, probabil chiar mai mult” au fost deversate în Marea Neagră, estimează WWF într-un comunicat postat pe Facebook.

”În pofida unei desfăşurări operaţionale a salvatorilor, petrolul s-a răspândit într-o zonă colosală”, dă WWF asigurări şi trage un semnal de alarmă cu privire la riscuri ”sporite” ale unui impact negativ asupra animalelor marine.

Anchetă cu privire la poluare

 

Un expert din cadrul filialei ruse a WWF, Aleksei Knijnikov, apreciază că pata de petrol se află în derivă către nord şi că a atins deja satul Abrau-Diurso, cunoscut prin plaje virgine, şi că ar putea atinge rezervaţia naturală Utriş.

”Putem spune că nu există informaţii obiective cu privire la amploarea scurgerii din partea autorităţilor de reglementare”, a declarat el AFP.

Institutul rus de Cercetare Spaţială de la Academia rusă de Ştiinţe a anunţat că supraveghează această poluare şi apreciază - cu imagini satelitare ca dovadă - că pata de petrol s-a extins pe o suprafaţă de aproximativ 80 de kilometri pătraţi.

O anchetă cu privire la poluarea mediului a fost deschisă, au anunţat autorităţile ruse.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62206150
Un iaht britanic cu 17 persoane la bord s-a scufundat, în Grecia

Garda de coastă greacă a lansat, joi, o operaţiune de salvare în largul insulei Milos din Marea Egee, după naufragiul unui iaht sub pavilion britanic şi având la bord cel puţin 17 pasageri.

62200876
Situația se înrăutățește în Rusia: Record de decese Covid în ultimele 24 de ore

Rusia a înregistrat 808 decese provocate de Covid-19 în 24 de ore. Acest lucru este un record de la începutul pandemiei.

62207068
Talibanii au preluat controlul asupra oraşului Ghazni, aflat la 150 km de Kabul. Este a zecea capitală provincială cucerită

Talibanii au cucerit joi oraşul Ghazni, situat la 150 de kilometri sud-vest de Kabul, cea de a zecea capitală provincială pe care o cuceresc în decurs de o săptămână, potrivit unui consilier provincial, relatează News.ro, care citează AFP.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.