O școală a fost serios afectată de vijelii și mai mulți elevi au avut nevoie de spitalizare. Vârtejurile violente au smuls totul în cale, inclusiv autoturisme, pe care le-au izbit de zidurile clădirilor.

Imaginile au fost filmate în apropierea portului Marsala, pe coasta de vest a Siciliei.

O furtună puternică a provocat formarea a două trombe marine simultane, în largul coastelor. Vârtejurile s-au deplasat spre țărm, iar apoi au înaintat spre interiorul insulei.

Andreana Maria Patti, primarul orașului Marsala: „Este ca și cum am fi fost atacați. E ca în vreme de război, o situație de necrezut. O tornadă a lovit dinspre mare o parte din localitățile Petrosino și Marsala. Din păcate, o școală a fost cel mai grav afectată. Clădirea a fost lovită atât de puternic, încât acum este complet inaccesibilă.”

O parte din clădirea școlii a fost distrusă, ferestrele au fost sparte, iar materialele didactice, împrăștiate prin încăperi.

Clădiri avariate, mașini răsturnate și persoane rănite

Într-o altă localitate din apropiere și în zonele agricole din împrejurimi, echipele de intervenție au avut de furcă din cauza pagubelor: clădiri avariate, vehicule răsturnate, copaci smulși și stâlpi de electricitate doborâți. Tornada a făcut și victime. Aproximativ 10 oameni, printre care și copii, au fost răniți în timpul furtunii.

Andreana Maria Patti, primarul orașului Marsala: „Nu există răniți în stare critică, cu excepția a două persoane care, din păcate, au fost aruncate din mașină în timp ce circulau pe drumul național 115.”

Avertizarea de vreme rea emisă de autoritățile italiene pentru estul Siciliei rămâne în vigoare și sâmbătă.

Meteorologii transmit că noi furtuni puternice s-ar putea produce în zona centrală a Mării Mediterane.