Şapte morţi într-un atac cu cuţitul la Xiaosi, un sătuc din Wuhan. Autorul, căutat de poliţie

62196959
Shutterstock

Poliţia chineză este în căutarea autorului unui atac cu cuţitul, soldat cu şapte morţi, inclusiv cinci membri ai unei familii, au anunţat autorităţile, relatează AFP.

Drama a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Xiaosi, un sătuc care face parte din Wuhan (centru), oraşul în care au apărut primele cazuri de covid-19 la sfârşitul lui 2019.

Suspectul, un bărbat în vârstă de 39 de ani, a înjunghiat mortal cinci persoane, după care a ucis alte două în timpul fugii, a anunţat, într-un comunicat postat pe reţeaua de socializare Weibo, poliţia locală.

Încolţit de către forţele de ordine, fugarul a sărit de pe un pod peste fluviul Yangtze, cel mai lung din China, foarte larg în zona respectivă, potrivit poliţiei.

”Poliţia face totul, în prezent, pentru a-l găsi”, se arată în comunicat.

Potrivit China.org.cn, o publicaţie oficială, suspectul i-ar fi ucis mai întâi pe un oficial local din Partidul Comunist Chinez (PCC, unic) şi pe soţia acestuia, după care a atacat-o pe nora acestora şi apoi doi copii care se aflau în casă.

Atacuri cu cuţitul au loc frecvent în China, în lipsa altor instrumente de ucis într-o ţară în care portul armei nu este autorizat cetăţenilor obişnuiţi.

În februarie 2019, un bărbat care îşi suspecta soţia de adulter, a înjunghiat mortal opt persoane într-un sat din provincia Gansu (nord-vest).

În aprilie 2018, un bărbat a ucis nouă eleve de colegu la ieşirea din instituţie, în provincia Shaanxi (nord). Bărbatul a spus că a acţionat din răzbunare, după ce a fost victima unor hărţuiri pe când era elev la acel colegiu.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62220923
O mamă afgană și-a vândut fiica pentru 500 de dolari. „Ceilalți copii ai mei mor de foame. Nu am avut de ales”
Familiile afgane înfometate au ajuns să-și vândă copiii din disperare pentru bani, după ce preluarea țării de către talibani a pus capăt fondurilor străine care susțineau economia fragilă, lăsând-o în pragul colapsului.
62220914
Donald Trump Jr. vinde online tricouri cu mesajul: „Armele nu ucid oameni, Alec Baldwin ucide oameni”
Donald Trump Jr vinde, pe site-ul său, tricouri pe care a imprimat mesajul: „Armele nu ucid oameni, Alec Baldwin ucide oameni”.
62220911
O vilă din Roma a fost scoasă la vânzare pentru 500.000.000 de euro. Ce o face specială
O vilă din Roma cu unica pictură murală creată de maestrul italian Caravaggio este scoasă la vânzare pentru jumătate de miliard de euro, potrivit The Guardian.