Rusia renunță la posibilitatea confiscării animalelor de companie ale persoanelor cu datorii

62184849
Getty

Activiştii ruşi pentru drepturile animalelor au salutat miercuri interdicţia de confiscare a animalelor de companie de la persoanele cu datorii, votată cu o zi înainte de parlament.

Duma de Stat (n.r. camera inferioară a parlamentului rus) a aprobat marţi amendamente în acest sens la Codul de procedură civilă într-o a treia şi ultimă lectură.

Animalele de companie, în special câinii şi pisicile de rasă, al căror preţ este de obicei unul foarte ridicat, puteau fi până acum confiscate de către autorităţi de la persoanele cu datorii, relatează Agerpres.

Ca şi în cazul confiscării bunurilor imobiliare sau a mobilei, confiscarea animalelor de companie reprezenta un mijloc de presiune asupra persoanelor îndatorate să-şi achite datoriile.

Deşi nu este o practică răspândită, "posibilitatea de a confisca un animal pentru datorii era în sine scandaloasă", a comentat şeful Alianţei ruse a apărătorilor drepturilor animalelor Iuri Koreţkih pentru AFP.

"O fiinţă vie nu trebuie să devină ostatică pentru rezolvarea problemelor financiare", a subliniat el.

"Confiscarea unui animal de companie este o procedură extrem de dureroasă, aceste amendamente vor permite să fie împiedicate tragedii care pot avea loc în cazul în care executorii judecătoreşti confiscă un animal", a reacţionat la rândul său preşeditele Dumei, Viaceslav Volodin, care a susţinut aceste modificări.

Respectivele amendamente "stabilesc că un animalul nu este un obiect, ci o fiinţă vie care trăieşte emoţii, inclusiv durere", au explicat autorii acestora.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62184846
Țara care și-a vaccinat 94% din populația eligibilă în două săptămâni. Cum și-a motivat cetățenii să primească serul

Bhutan, un mic regat din Munţii Himalaya, i-a vaccinat aproape pe toţi rezidenţii săi adulţi cu prima doză a unui vaccin anti-COVID-19 într-un interval puţin mai mare de două săptămâni.

62180811
Țara care va distruge 16.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 rămase nefolosite şi expirate

Mai mult de 16.000 de doze de vaccin al căror termen de valabilitate a expirat vor fi distruse după ce au ajuns în Malawi în urmă cu trei săptămâni, a indicat miercuri ministrul sănătăţii din acest mic stat sărac din sud-estul Africii, transmite AFP.

62184840
Belgia redeschide luni frontierele pentru călătoriile neesenţiale

Belgia, unde trecerea frontierei pentru turism sau în orice alt scop neesenţial era interzisă de la sfârşitul lui ianuarie din cauza pandemiei, va restabili această posibilitate începând de luni, a anunţat miercuri premierul Alexander De Croo.

Recomandări
Israel 7 octombrie getty
Imagini greu de privit: 3 ani de la masacrul comis de Hamas în Israel, în 7 octombrie. Peste 1.200 de morți, sute de ostatici

În 7 octombrie 2026 se împlinesc trei ani de la atacurile criminale ale grupării teroriste Hamas în Israel, o tragedie care a declanșat o altă tragedie în Fâșia Gaza, ca răspuns al israelienilor.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.