Rusia: Refuzul europenilor de a ridica sancţiunile arată că ei nu vor pace. Olaf Scholz: „Suntem departe de pace”

62327531
Getty

Refuzul ţărilor europene de a ridica sancţiunile impuse Rusiei din cauza invaziei sale, neprovocate şi nelegitime, împotriva Ucrainei arată că "ele nu vor să urmeze calea păcii", a acuzat vineri Kremlinul, citat de AFP.

"Dacă ţările europene nu vor să urmeze calea păcii, aceasta înseamnă că ele nu vor să urmeze calea păcii", a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov în conferinţa sa de presă zilnică.

Ridicarea sancţiunilor împotriva băncii ruse de export agricol este "parte integrantă a acordului cu privire la armistiţiul în Marea Neagră", a spus el.

În urma discuţiilor desfăşurate marţi în din Arabia Saudită, care au fost mediate de Washington, Casa Albă a anunţat un acord privind un armistiţiu în Marea Neagră, unde ostilităţile sunt extrem de limitate de luni de zile.

Dar Moscova a cerut imediat ridicarea mai multor restricţii care îi afectează exporturile de produse agricole şi de îngrăşăminte.

Ţările aliate Ucrainei, reunite joi la Paris în prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, au exclus orice ridicare a sancţiunilor, luând în schimb în considerare înăsprirea lor pentru a accentua presiunea asupra Rusiei pentru a o forţa la o pace autentică.

"Nu are niciun sens să punem capăt sancţiunilor până când pacea nu este într-adevăr restabilită şi, din păcate, suntem încă departe de aceasta", a declarat cancelarul german Olaf Scholz.

Casa Albă a declarat marţi că Kievul şi Moscova s-au angajat să ia "măsuri pentru punerea în aplicare (...) a acordului privind interzicerea loviturilor împotriva instalaţiilor energetice" de ambele părţi.

Dar nicio dată exactă şi nicio condiţie nu au fost menţionate, iar de atunci Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc de mai multe lovituri împotriva unor astfel de infrastructuri.

Dmitri Peskov a declarat vineri că tentativele ucrainene de a efectua atacuri în acest sens "continuă zilnic". El a sugerat că unităţi ale armatei ucrainene "nu ascultă de ordinele autorităţilor ţării" cu privire la încetarea loviturilor.

Mai mult, Peskov susţine că, "pentru moment", Rusia respectă acest angajament, ceea ce Ucraina dezminte.

"Rusia îşi rezervă dreptul, dacă regimul de la Kiev nu respectă acest moratoriu, să nu-l respecte nici ea", a spus Peskov, în condiţiile în care Moscova nu a încetat nici pentru o zi să bombardeze obiective civile în Ucraina.

UE nu va ridica sancţiunile împotriva Rusiei până când aceasta nu va pune capăt războiului în Ucraina, a reiterat şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vineri, într-o declaraţie pentru postul de televiziune francez LCI.

"Sancţiunile sunt foarte importante, ele dor. Acestea au efect asupra economiei ruse şi reprezintă o pârghie puternică. Prin urmare, vor rămâne în vigoare până când o pace justă se va fi instalat în Ucraina", a declarat Ursula von der Leyen.

"În fine, Ucraina este cea care va decide ceea ce reprezintă o pace justă şi durabilă pentru ea", a adăugat preşedinta Comisiei Europene, avertizând că "Putin nu se va opri decât dacă este descurajat de o postură militară puternică".

Articol recomandat de sport.ro
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Citește și...
Tăcere la nivel oficial privind o nouă ofensivă a ucrainenilor într-o regiune rusă. Se duc lupte grele cu drone

Armata ucraineană pierde treptat controlul asupra teritoriului ocupat anul trecut în regiunea rusă Kursk, dar desfăşoară în paralel o incursiune în regiunea rusă învecinată Belgorod, confirmă bloggeri militari citaţi vineri de Reuters.

Analiză AFP: Aliații SUA încep să pună sub semnul întrebării umbrela nucleară americană în urma atacurilor lui Donald Trump

Atacurile lui Donald Trump împotriva NATO şi a ordinii stabilite subminează încrederea aliaţilor săi în umbrela nucleară americană, potrivit experţilor citaţi într-o analiză France Presse.

SUA începe vânătoarea de ouă în Europa pentru a reduce preţurile acasă. Cum afectează gripa aviară aprovizionarea globală

Guvernul american a demarat o vânătoare globală de ouă, încercând să obţină exporturi din partea ţărilor din Europa şi alte părţi, pentru a răspunde la o gravă criză care a dus preţurile la ouă în magazinele din SUA la valori record, transmite AP.

Recomandări
Ce poate decide Tribunalul București în cazul lui Călin Georgescu. Fostul candidat, adus deja în fața instanței

Călin Georgescu va fi prezentat, marți, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

De ce nu l-a sunat Nicuşor Dan pe Ilie Bolojan înainte de a-l nominaliza pe Siegfried Mureşan. Explicaţia preşedintelui

Preşedintele Nicuşor Dan a respins ideea că a făcut desemnarea lui Siegfried Mureşan din răzbunare, el precizând că a răspuns afirmativ unei propuneri şi că asta exclude posibilitatea că ar fi acționat din răzbunare.

Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.