Rusia, mesaj letal către comunitatea internațională. Trupele lui Putin, un nou atac devastator în spatele liniei frontului

×
Publicitate

Rusia a vrut să transmită un mesaj letal și a bombardat cu rachete un hotel folosit de personalul ONU din Zaporojie.

Și, sfidând sancțiunile impuse de Occident, a lansat și prima sa misiune spre Lună, după aproape o jumătate de secol. Pe de altă parte, din cauza îngrijorărilor legate de corupție, președintele Zelesnki i-a destituit pe toți șefii centrelor de recrutare militară din Ucraina. Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Rușii au bombardat orașul Zaporojie, din sud, pentru a doua oară în două zile. Cel putin un om a murit și aproape 20 au fost răniți, inclusiv copii.

Localnică: „Am văzut o rachetă pe cer, ne-am speriat foarte tare, ne-am pus în genunchi, ne-am acoperit capul cu mâinile și am închis ochii”.

Femeie: „Eram în bucătărie, făceam de mâncare, dar tocmai voiam să ma duc puțin până în cameră. S-a auzit explozia chiar atunci când ieșisem pe hol. În acel moment, soțul și copilul meu erau afară. Iar eu dacă aș fi rămas în bucătărie, sigur nu scăpam întreagă”.

Un crater uriaș a rămas și în fața unui hotel unde - potrivit Ministerului ucrainean al Apărării - sunt găzduiți copii aflați într-o tabără de zi. Același hotel este folosit și de membri ai personalului umanitar ONU, din regiunea Zaporojie, precum și de jurnaliștii străini.

Au vrut să trimită un mesaj clar către comunitatea internațională, a comentat un analist: sunteți în pericol în acele locuri, chiar dacă se află mult în spatele liniei frontului.

Cu o zi înainte, proiectilele rusilor au explodat la o biserică și un loc de joacă. Trei oameni au murit în precedentul bombardament, între care și două tinere artiste de 19 și 21 de ani.

Fetele cântau pe stradă pentru a strânge bani ca să-și ajute țara în război. Ambele erau fiicele unor soldați ucraineni, care luptă pe frontul din Zaporojie.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Nu uităm obiectivul nostru principal: să câştigăm războiul şi să nu pierdem ţara”.

Însă, printr-o decizie neașteptată menită să combată corupția, președintele Zelenski a anunțat că îi demite pe toți șefii centrelor teritoriale de recrutare militară. 33 la număr.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Cinismul este același peste tot: Îmbogățirea ilicită, legalizarea fondurilor obținute ilegal, beneficiul ilegal, transportul ilegal, peste graniță, al persoanelor care sunt obligate să efectueze serviciul militar”.

Pe de altă parte, din cauza unui nou atac cu drone, Rusia a închis temporar spațiul aerian deasupra aeroportului Vukovo, de lângă Moscova și deasupra aeroportului Kaluga, situat la 150 de kilometri de capitală. Potrivit primarului Sergei Sobyanin, o drona a fost doborâtă de apărarea anti-aeriană deasupra Moscovei.

Iar, un misterios incendiu care a căpătat proporții a cuprins un depozit situat nu departe de aeroportul Vnukovo la doar 6 kilometri de reședința lui Vladimir Putin.

În același timp, cu desfășurarea războiului din Ucraina, Rusia și-a îndreptat atenția către spațiu, lansând prima sa misiune spre Lună, din ultimii 47 de ani. Un modul lunar de dimenisunile unei mașini mici ar urma să aselenizeze peste 10 zile la polul sudic al satelitului nostru natural, unde se crede că se află vaste rezerve de apă înghețată.

De la invadarea Ucrainei, Rusia a rupt aproape orice colaborare în domeniul spațial cu Occidentul. Dar Kremlinul vrea să demonstreze că nici nu are nevoie de asta, sfidând și sancțiunile impuse, care vizează inclusiv sectorul aero-spațial al Rusiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62311296
Un român a încercat să muşte un poliţist austriac în timpul arestării

Un român, în vârstă de 24 de ani, s-a luat la bătaie cu o patrulă de poliţie în centrul oraşului austriac Klagenfurt, şi a încercat să muşte un agent în timpul arestării.

 

62360048
„Meciul secolului” ar putea avea loc în Europa. Musk și Zuckerberg se vor lupta ca „gladiatorii”

Ministrul italian al culturii a discutat cu Elon Musk despre organizarea unui eveniment caritabil pe tema Romei antice.

 

62375827
Un muzician rus a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru că a postat mesaje antirăzboi

Un tribunal din regiunea Moscovei a condamnat un muzician şi militant ecologist la şase ani de închisoare pentru că a publicat pe reţelele sociale trei mesaje care denunţau atacul rus asupra Ucrainei, a declarat pentru AFP unul dintre prietenii săi.

Recomandări
62604739
Președinția irlandeză a UE vrea reducerea cu 8% a bugetului multianual. Reacția vehementă a României

Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034. În replică, Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului Europan, „respinge ferm tăierile”.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.