Rusia îşi va închide frontiera cu China, din cauza coronavirusului

62106963

Rusia şi-a anunţat joi intenţia de a-şi închide frontiera cu China, care se întinde pe o lungime de 4.250 de km, în cadrul măsurilor de combatere a propagării noului coronavirus, care a făcut până în prezent cel puţin 170 de morţi, potrivit AFP.

„Un ordin a fost semnat astăzi şi el a intrat în vigoare.Vom informa astăzi pe toată lumea despre măsurile luate privind închiderea frontierei în Extremul Orient” rus, a anunţat premierul Mihail Mişustin, citat de agenţiile de presă ruse, dar fără să ofere detalii cu privire la calendar şi nici dacă închiderea frontierei vizează şi porturile.

Ministerul de Externe rus a anunţat la rândul său, într-un comunicat, suspendarea temporară, începând de joi, a vizelor electronice pentru chinezi în punctele de trecere în Extremul Orient (rus), în enclava europeană Kaliningrad şi la Sankt-Petersburg, al doilea oraş ca mărime al ţării şi o importantă destinaţie turistică.

De asemenea, autorităţile i-au îndemnat pe ruşi să se abţină de la orice fel de deplasări în China, 'cel puţin dacă aceasta nu este absolut necesar'.

Moscova anunţase miercuri că îşi va limita legăturile feroviare cu China începând de vineri, 31 ianuarie, lăsând doar trenurile directe Moscova-Beijing, potrivit Reuters.

Rusia nu a înregistrat pe teritoriul său niciun caz de infectare cu noul coronavirus de la apariţia acestuia în oraşul chinez Wuhan.

Numeroşi chinezi, turişti şi muncitori, se află în Rusia, în special în Siberia şi Extremul Orient. Aceştia folosesc pe scară largă aeroporturile ruseşti ca punct de tranzit către ţările europene.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62106956
Acuzații fără precedent aduse președintelui Bulgariei. În ce funcție și-a numit soția
Scandal de proporții în Bulgaria. Președintele Rumen Radev este acuzat că și-ar fi numit viitoarea soție în cadrul Forțelor Aeriene și i-a acordat o locuință de serviciu, iar parchetul de la Sofia a dat publicității interceptări în acest dosar.
62106948
Rusia bombardează violent o regiune din Siria. Cel puțin zece oameni au murit
Zece civili au fost ucişi în urma loviturilor aeriene efectuate în timpul nopţii de către aviaţia Rusiei, aliată a regimului sirian, în apropierea unei brutării şi a unei clinici în regiunea Idlib. 
62106940
Aproape 300 de migranți mexicani, găsiți în două camioane la granița cu Statele Unite
Autorităţile mexicane au descoperit 292 de migranţi din America Centrală ascunşi în două camioane, în statul Chiapas (sud), a anunţat miercuri parchetul.