Rusia avertizează SUA cu privire la negocierile nucleare. „Va avea cel mai negativ impact asupra securităţii mondiale”

62250639
Getty

Rusia a avertizat Statele Unite marți că timpul se scurge în ceea ce priveşte negocierile pentru înlocuirea tratatului de reducere a armelor nucleare New START.

Kremlinul a transmis SUA că dacă acesta expiră în 2026 fără o înlocuire, securitatea mondială va fi slăbită, potrivit Reuters, citat de News.

Ce presupune tratatul nuclear New START

Tratatul New START, încheiat în 2011, a obligat Statele Unite şi Rusia să limiteze desfăşurarea de rachete balistice intercontinentale, a rachetelor balistice lansate de submarin şi a bombardierelor grele echipate pentru armament nuclear.

De asemenea, tratatul a restricţionat focoasele nucleare ale acelor rachete şi bombardierele desfăşurate şi a lansatoarelor pentru rachete. Ambele părţi au atins limitele centrale ale tratatului până la 5 februarie 2018, iar tratatul a fost prelungit până la sfârşitul lui 4 februarie 2026.

Declarațiile lui Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, referitor la acordul nuclear cu SUA

„Moscova a vorbit în mod repetat despre necesitatea de a începe astfel de negocieri cât mai curând posibil, deoarece mai este puţin timp,” a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Dacă tratatul încetează să existe fără a fi înlocuit cu ceva solid, atunci va avea cel mai negativ impact asupra securităţii şi stabilităţii mondiale,” a mai spus Peskov.

Tratatul New START mai avea doar câteva zile până la data de expirare când a fost reînnoit anul trecut, iar un nou acord va necesita probabil negocieri lungi, dar şi un proces de ratificare care necesită timp.

Preşedintele american Joe Biden a declarat luni că administraţia sa este pregătită să negocieze „rapid” un nou cadru care să înlocuiască tratatul New START, dar Moscova ar trebui să demonstreze că este pregătită să reia activitatea cu Washington-ul privind controlul armelor nucleare.

Articol recomandat de sport.ro
Ce gafă! Ministrul Miruță a uimit asistența la prezentarea noii aeronave „Mircea Lucescu”
Ce gafă! Ministrul Miruță a uimit asistența la prezentarea noii aeronave „Mircea Lucescu”
Citește și...
China transmite un avertisment pentru SUA privind vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan

China avertizează marţi Statele Unite cu privire la faptul că vor purta ”responsabilitatea” unei vizite în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi şi că vor trebui ”să plătească preţul”, relatează AFP.

 

Rusia consideră că vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan reprezintă "o provocare" și își exprimă sprijinul pentru China

Preconizata vizită a șefei Camerei Reprezentanților SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan este „pe deplin o provocare”, iar o astfel de călătorie va pune Statele Unite în fața unei disensiuni cu Beijingul, a avertizat, marți, Kremlinul.

O femeie a fost mușcată de picior de un rechin, în timp ce înota pe coasta Marii Britanii

O femeie a fost mușcată de rechin în timp ce înota în largul coastei Cornwall din Marea Britanie.

Recomandări
Ro-Alert în județul Botoșani. Cetățenii, avertizați privind „o posibilă incursiune de drone”

Locuitorii județului Botoșani au primit sâmbătă după-amiază o avertizare de tip Ro-Alert privind o posibilă incursiune de drone în spațiul aerian.

Decizie importantă. Volodimir Zelenski se declară dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summitul G20 de la Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.