Rusia anunță o nouă alianță. Invitația lansată de Putin la nivel mondial: „Este o cursă globală”

62501490

Rusia şi celelalte ţări din BRICS vor crea o alianţă pentru dezvoltarea Inteligenţei Artificiale. "Invităm cercetători din întreaga lume să se alăture colaborării", a transmis Putin.

Rusia va coopera cu partenerii din BRICS şi cu alte ţări pentru dezvoltarea Inteligenţei Artificiale (AI), cu obiectivul de a elimina prin concurenţă dominaţia Statelor Unite într-una dintre cele mai promiţătoare şi cruciale tehnologii ale secolului al XXI-lea, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin la o conferinţă pe această temă la Moscova, relatează Reuters.

"Rusia trebuie să participe în condiţii egale la cursa globală de creare a unei Inteligenţe Artificiale puternice. Este vorba chiar despre soluţiile avansate la care lucrează cercetătorii ruşi", a spus Putin. "Invităm cercetători din întreaga lume să se alăture colaborării", a adăugat el.

În urma sancţiunilor occidentale menite să restricţioneze accesul Rusiei la tehnologiile de care aceasta are nevoie în războiul din Ucraina, marii producători mondiali de semiconductori şi-au oprit exporturile către Rusia, ceea ce a limitat ambiţiile acesteia în domeniul AI.

Dezvoltarea acestui domeniu în Rusia este susţinută financiar în special de banca Sberbank, care a anunţat miercuri că asociaţii naţionale de AI din ţările grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, şi Africa de Sud), dar şi din Serbia, Indonezia şi alte ţări s-au alăturat "Reţelei Alianţei AI", potrivit Agerpres.

Strategia Moscovei la capitolul AI

Această reţea, explică Sberbank, va facilita cercetarea comună în domeniul tehnologiei şi reglementării AI şi va oferi oportunităţi de comercializare a produselor AI pe pieţele ţărilor membre.

SUA şi China sunt în prezent cele mai avansate în sectorul AI, pe care preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, s-a angajat să-l trateze cu o atenţie specială astfel încât SUA să rămână prima putere tehnologică a lumii. Deşi Rusia este rămasă în urmă la acest capitol, mişcarea lui Putin de a se alia cu China ar putea schimba dinamica în competiţia AI.

Rusia este totuşi una dintre cele 10 ţări, alături de SUA, China, Marea Britanie şi Israel, care îşi dezvoltă propriile modele generative de AI, ceea ce îi oferă potenţialul de a deveni un jucător mult mai important, explică compania de consultanţa Yakov&Partners, condusă de foşti angajaţi McKinsey din Moscova.

O estimare a guvernului rus arată că utilizarea tehnologiilor AI în toate sectoarele va adăuga circa 109 miliarde de dolari la PIB-ul Rusiei în anul 2030, faţă de câştigul de 1,9 miliarde de dolari obţinut astfel în 2023.

Strategia Moscovei la capitolul AI mai menţionează că 80% dintre toţi lucrătorii ar trebui să dobândească abilităţi pentru folosirea Inteligenţei Artificiale până în 2030, comparativ cu 5% dintre ei în 2023, în timp ce investiţiile în AI ar trebui să crească de şapte ori, până la 850 de miliarde de ruble.

Sberbank, care a dezvoltat un model generativ de AI numit GigaChat, şi compania Yandex, cu modelul său YandexGPT, domină piaţa internă de AI în Rusia, ţară ce ocupă în prezent locul 31 dintr-un clasament cu 83 de ţări în implementarea AI, conform Global AI Index, ceea ce o situează cu mult în urma nu numai a Statelor Unite şi Chinei, ci şi a Braziliei şi Indiei, ţări partenere în grupul BRICS.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Incendiul ''Franklin'' face prăpăd în Malibu. În fiecare minut înghite o suprafață care echivalează cu 5 terenuri de fotbal

Un foc de proporții amenință vilele vedetelor din Malibu. Așa-numitul incendiu „Franklin” a izbucnit, luni, în munții Santa Monica și s-a propagat cu o viteză înfricoșătoare. În fiecare minut înghite o suprafață care echivalează cu cinci terenuri de fotba

Promisiunile făcute de liderul rebelilor din Siria, după înlăturarea dictaturii al-Assad. Mesajul transmis prin presa străină

Rebelii sirieni au dat foc mormântului lui Hafez al Assad, tatăl fostului președinte, aflat acum în exil în Rusia.

SUA atenționează că Rusia că ar putea folosi din nou racheta letală Oreshnik în Ucraina în „zilele următoare”

Rusia ar putea utiliza noua sa rachetă experimentală Oreshnik în Ucraina „în zilele următoare”, a relatat miercuri Associated Press (AP), citând o sursă anonimă a serviciilor de informații ale Statelor Unite.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.