Rusia acuză Ucraina, fără dovezi, că fabrică o „bombă murdară” nucleară

62246292
Profimedia

Presa rusă, care a citat duminică o sursă neidentificată, a relatat că Ucraina este aproape să fabrice o armă nucleară pe bază de plutoniu, aşa-numită "bombă murdară", însă sursa nu a menţionat vreo dovadă în acest sens.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat la 24 februarie invadarea Ucrainei, cu scopul declarat de "a demilitariza" şi "denazifica" vecinul său prooccidental şi de a împiedica autorităţile de la Kiev să ceară aderarea la NATO, scrie Agerpres.

Occidentul, care l-a acuzat pe Putin că a fabricat un pretext, a răspuns cu sancţiuni dure la adresa Moscovei şi cu ajutoare militare şi umanitare către Kiev.

Agenţiile de presă ruse TASS, RIA şi Interfax au citat duminică "un reprezentant al unui organism competent" din Rusia care ar fi declarat că Ucraina dezvolta arme nucleare la fosta centrală nucleară de la Cernobîl, care a fost oprită în 2000.

Guvernul ucrainean a declarat că nu intenţionează să se alăture din nou "clubului" ţărilor care deţin arme nucleare, dat fiind că Kievul a renunţat la armamentul nuclear în 1994, la câţiva ani după dezmembrarea Uniunii Sovietice.

La scurt timp după invazie, Putin a declarat într-un discurs încărcat de reproşuri că Ucraina foloseşte tehnologie sovietică pentru a-şi crea propriile arme nucleare şi că aceasta echivalează cu pregătirea unui atac împotriva Rusiei. Reuters remarcă că Putin nu a adus nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62246276
„De ce? De ce?”. O mamă s-a prăbușit de durere după ce copilul ei a murit într-un atac al rușilor

De trei zile, orașul Mariupol, prins ca într-un clește de armata rusă și de separatiștii pro-ruși, este bombardat încontinuu, fără discriminare.

62246236
Putin a explicat din nou care este motivul invadării Ucrainei și ce obiective are. Mesaj pentru „dușmanul strategic”

Pentru Vladimir Putin, impunerea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei este un act de război.

62196076
Dezvăluirile unui negociator ucrainean despre discuțiile cu rușii. Ce schimbări a observat de la apariția sancțiunilor

Rusia este pe cale "să realizeze costul real al războiului" în faţa rezistenţei ucrainene, iar negocierile dintre delegaţiile celor două ţări încep sa fie "constructive", a declarat sâmbătă un negociator ucrainean, Mihailo Podoliak, citat de AFP.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.