Rusia a trimis ajutoare umanitare în SUA

62118236
Getty

Un avion încărcat cu ajutor umanitar, trimis de Rusia pentru a sprijini Statele Unite în lupta împotriva coronavirsului, a aterizat miercuri după-amiază la New York, a făcut cunoscut misiunea diplomatică rusă la ONU.

 

Imagini difuzate pe contul de Twitter al misiunii au arătat motostivuitoare în timp ce descărcau cutii de carton din avionul-cargo, un Antonov-124 al forţelor aeriene ruse.

Ministerul Apărării de la Moscova anunţase în cursul zilei de miercuri că avionul a decolat spre Statele Unite, ”având la bord măşti medicale şi echipament medical”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, acest ajutor a fost adus în discuţie luni cu prilejul convorbirii telefonice dintre preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său american, Donald Trump.

”În spiritul parteneriatului”

”Astăzi, când această situaţie afectează pe toată lumea fără excepţie şi devine globală, nu există alternativă la acţiunile în spiritul parteneriatului şi ajutorului reciproc”, le-a declarat marţi Dmitri Peskov agenţiilor de presă ruse.

Rusia a trimis săptămâna trecută mai multe avioane cu specialişti în virusologie, echipamente medicale, laboratoare şi sisteme de dezinfectare mobile în Italia, unde COVID-19 a ucis peste 12.400 de persoane.

Statele Unite, prima putere mondială, au înregistrat până miercuri peste 205.000 cazuri confirmate de infecţie cu coronavirusul, dintre care mai mult de 4.500 de morţi, potrivit unui bilanţ întocmit de Universitatea Johns Hopkins.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62118234
Cehii nu mai beau bere la halbă din cauza coronavirusului

Berarii cehi au încetat să mai vândă bere la halbă, reorietându-se spre sticle şi doze, după închiderea pub-urilor în această ţară cu cel mai mare consum de bere din lume, unde pandemia de cornavirus afectează în mod serios sectorul berii.

62118232
Ochii roșii ar putea fi un simptom rar al COVID-19, spun medicii

Numărul în creștere a cazurilor de coronavirus din Statele Unite i-a determinat pe medici să încerce să descopere toate simptomele legate de virus.

62025876
Avertisment privind riscul unei crize alimentare mondiale din cauza pandemiei covid-19

Conducătorii ai trei organizaţii multilaterale însărcinate cu alimentaţia, sănătate şi comerţul - FAO, OMS şi OMC - avertizează cu privire la riscul unei crize alimentare mondiale, potrivit AFP.

Recomandări
Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.

Ag
Momentul în care un polițist din Argeș, cântăreț în timpul liber, sare de pe scenă și salvează viața unui spectator | VIDEO

Un poliţist care în timpul liber este cântareţ de muzică populară şi-a înterupt recitalul pe care îl susţinea în timpul evenimentului „Toamna piteşteană” după ce a observat că unui bărbat din public i s-a făcut rău.