Rusia a început să pompeze petrol din Kazahstan spre Germania via Polonia, prin conducta Drujba

62246590
Getty

Transneft, compania care deţine monopolul asupra conductelor petroliere din Rusia, a anunţat luni că a început să pompeze petrol din Kazahstan spre Germania via Polonia, prin conducta Drujba, scrie Reuters.

 


Deşi Uniunea Europeană a încetat să mai cumpere ţiţei rusesc prin rutele maritime, începând cu data de 5 decembrie, în cadrul sancţiunilor impuse Moscovei după invadarea Ucrainei, unele ţări din blocul comunitar care nu au acces la mare continuă să primească ţiţei rusesc prin conducte.

Anterior, firma kazahă KazTransOil a informat că luni a livrat 20.000 de tone de petrol în Germania prin conducta petrolieră rusească Drujba (Prietenia).

Kazahstanul este puternic dependent de ţara vecină Rusia pentru a-şi putea exporta energia şi nici nu este vizat de sancţiunile occidentale impuse Rusiei.

Agenţia de presă Itar TASS citează o declaraţie făcută de purtătorul de cuvânt de la Transneft, potrivit căruia documentaţia nu a fost finalizată pentru a putea fi făcute livrări de petrol în Polonia în a doua jumătate a lunii februarie şi, în consecinţă, clienţii polonezi ai Transneft nu mai primesc petrol.

"Trebuia să fie pompat petrol spre rafinăriile poloneze în a doua jumătate a lunii februarie. Cu toate acestea, transmiterea ordinelor cu resursele confirmate şi plata tranzitului nu a fost procesată. În plus, modificări făcute în calendarul livrărilor au exclus livrările spre clienţii polonezi", a precizat purtătorul de cuvânt de la Transneft.

La finele săptămânii trecute, compania poloneză de rafinare a petrolului PKN Orlen a informat că a fost sistată furnizarea petrolului rusesc prin secţiunea conductei Drujba către Polonia, adăugând că va acoperi deficitul din alte surse.

Cu toate acestea, livrările de petrol rusesc spre Slovacia şi Cehia prin ramura sudică a conductei Drujba continuă în regim normal, susţin operatorii conductei.

Conducta Drujba porneşte din Rusia şi se ramifică în Belarus în alte două conducte, una către Polonia şi cealaltă spre Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă. Livrările de petrol rusesc prin conducta Drujba sunt exceptate de la embargoul pe care UE l-a impus Rusiei după declanşarea războiului contra Ucrainei, întrucât statele central-europene fără ieşire la mare dispun de opţiuni limitate de aprovizionare cu petrol pe cale maritimă.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Kremlinul respinge „pentru moment” planul de pace al Chinei în Ucraina. Motivul invocat

Kremlin consideră că, deşi planul propus de China pentru soluţionarea conflictului în Ucraina "merită atenţie", condiţiile necesare pentru o rezolvare "paşnică" nu sunt reunite "pentru moment".

Ce a spus Vladimir Putin despre Transnistria. Președintele rus s-a întâlnit cu șefii FSB, serviciul de securitate internă

Kremlinul a declarat luni că este îngrijorat de situaţia din regiunea separatistă Transnistria şi susţine că o monitorizează „îndeaproape”, după ce Moscova a acuzat Ucraina că pregăteşte o „invazie” acolo, fiind încurajată de Occident.

 

Un cutremur cu magnitudinea 5,6 a lovit Turcia. O persoană a murit și alte zeci au fost rănite

Un cutremur cu magnitudinea 5,6 a avut loc, luni, în provincia Malatya din Turcia, a anunțat Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor și a situațiilor de urgență (AFAD).

Recomandări
Omar Hayssam, internat în spital. Ce se va întâmpla cu teroristul eliberat după condamnări de 65 de ani de închisoare

Omar Hayssam va fi expulzat din România în termen de 30 de zile, teroristul fiind în prezent internat într-un spital, după ce a fost eliberat din închisoare. Hayssam a cumulat condamnări definitive de 65 de ani de închisoare. 

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.