Șoferul se deplasa din România spre Turcia când a fost implicat în gravul accident petrecut marți în Bulgaria. În prezent, acesta se află în comă indusă medicamentos și este ventilat mecanic.
Fiul său a declarat că tatăl său a suferit răni grave în zona toracelui, iar plămânii i-au fost afectați.
„Știu că tatăl meu a fost adus aici. Este intubat și respiră cu ajutorul aparatelor. Are leziuni la nivelul toracelui, iar plămânii sunt afectați. I-a fost montat un tub de drenaj. Medicul ne-a spus că va fi ținut în comă indusă medicamentos aproximativ trei-patru zile. Deocamdată, nu avem mai multe informații”, a declarat fiul victimei pentru btvnovinite.bg.
De asemenea, pentru Știrile PROTV, fiul românului a declarat că acesta transporta marfă către Turcia.
„Am vorbit seara cu el. Știam că a oprit pentru o pauză, de dimineață, și apoi a plecat. Mai avea cam o oră și 20 de minute până la locul accidentului. Transporta marfă, țevi de metal, până în Turcia”, a povestit fiul bărbatului pentru Știrile PROTV.
„Am aflat când ne-a sunat el. Ne-a spus că l-au mutat în Burgas”, a spus fiul.
Fiul victimei a povestit că tatăl său făcea această cursă de 20 de ani, și nu a avut probleme sau accidente niciodată pe traseu: „În principiu Bulgaria este cu probleme... de trafic, infrastructură, asfalt alunecos, gropi”.
Accidentul a avut loc marți, la kilometrul 291 al autostrăzii Trakia. În total, în accident au fost implicate 86 de vehicule, pe ambele sensuri de mers, de o parte și de alta a parapetului median: 63 de vehicule pe sensul către Burgas și 23 pe sensul către Sofia.
Imaginile arată pe ambele sensuri de mers autoturisme și camioane îngrămădite unele în altele, multe dintre ele răsturnate, zdrobite sau ieșite de pe carosabil.