Românii din Germania au învățat să păcălească statul. Cum ajung să încaseze ajutoare de mii de euro

62040001

Mulți români care au ajuns în Germania pentru o viață mai bună au învățat, într-un final, cum se poate profita de sistemul german de protecție socială

Potrivit MDR, anual, în Germania, ajung mii de cetățeni din Europa de Est - cei mai mulți din România și Bulgaria - care ajung să lucreze în domenii pe care germanii le evită, cum ar fi industria de prelucrare a cărnii. Astfel, românii își pun serios umărul la creșterea economică a Germanie.

VEZI VIDEO AICI

Însă, pe lângă cei cu intenții bune, există și foarte mulți care s-au săturat de muncă, au învățat să păcălească sistemul de protecție socială și încasează lunar sume frumoase, și de mii de euro dacă au familii numeroase. 

De acest nou fenomen sunt afectate peste 20 de orașe, între care Magdeburg, Duisburg sau Hagen. În Halle, peste 300 de românii s-au stabilit într-un complex de pe Schlosserstraße. ”Întotdeauna se duc în apartamente vechi, nelocuite”, a declarat consilierul local Andreas Scholtyssek.

Rezidenții germani se plâng din cauza mizeriei și gălăgiei făcute de aceștia. ”Sunt cetățeni UE, nu sunt refugiați, pot să facă ce vor”, spune un locatar.

Românii nu se feresc să spună de ce au ajuns în Germania: ”Am venit aici pentru că am auzit că alocația pentru copii și ajutoarele sociale sunt mult mai mari decât la noi”, a declarat un român pentru MDR.

”În România se câștigă maxim 300 de euro lunar, aici e vorba de salarii mult mai mari”, spuneun român de etnie romă venit la Halle din Bolintin-Vale.

”La Jobcenter au spus că dacă vrem bani, trebuie să lucrăm ceva”, spune bărbatul. Așa că unii au început să comercializeze fier vechi, lucru pe care îl făceau și în țară.

Potrivit legii germane, o persoană care poate să demonstreze că are un loc de muncă cu venit redus sau lucrează pe cont propriu și câștigă puțin, poate beneficia de toate ajutoarele sociale și la alocații pentru copii. De exemplu, câteva ore de muncă a unui singur membru al familiei pot aduce unei familii numeroase ajutoare sociale de peste o mie de euro.

Potrivit legilor în vigoare, autoritățile germane sunt obligate să îi recunoască drept angajați și pe cei care muncesc doar zece ore pe săptămână și să le plătească ajutoare sociale.

Parlamentarul european Sven Schulz spune că Germania este un stat foarte social și că potrivit legislației europene nimeni nu trebuie discriminat. Astfel, germanii dar și ceilalți cetățeni din UE care muncesc un număr limitat de ore și dovedesc că nu au resurse suficiente supraviețuirii pot încasa bani de la stat.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62040000
Se relaxau pe plajă când mareea le-a inundat mașinile aflate la mal. VIDEO
Imagini incredibile au fost surprinse pe o plajă din nordul Mexicului. Zeci de maşini au fost inundate de apele oceanului Pacific.
62013968
37 de persoane executate într-o zi, în Arabia Saudită. Un bărbat a fost crucificat
Treizeci şi şapte de oameni au fost executaţi marţi în Arabia Saudită după ce au fost condamnaţi pentru terorism, a anunţat Ministerul saudit de Interne, informează marţi AFP.
62039992
Momentul în care teroriștii din Sri Lanka ar depune jurământ de credință liderului ISIS
Agenția de propagandă a grupării teroriste ISIS a publicat imagini în care ar apărea 7 atacatori sinucigași alături de creierul atentatelor din duminica Paștelui catolic, în Sri Lanka.