Român prins de trei polițiști sub acoperire, în timp ce fura pe o plajă din Mallorca

61979265
Pro TV

Un român a fost prins în timp ce fura, pe o plajă din Mallorca, de trei polițiști deghizați în turiști. Oamenii legii au găsit asupra sa telefoane și alte bunuri în valoare de peste 3.300 de euro.

 

Hoțul avea ca victime turiști care mergeau la plajă. Într-un filmuleț postat de poliție, se poate observa cum cei trei polițiști sub acoperire îl imobilizează pe bărbat. După aceea, alți oameni ai legii, în uniformă, vin și îl încătușează.

 

Un purtător de cuvânt al Poliției din Palma a precizat, într-un comunicat care a însoțit imaginile.

„Polițiștii sub acoperire au observat cum un individ a furat un ghiozdan de pe plajă. După ce l-au urmărit, l-au arestat, deși el a opus rezistență. Au recuperat obiectele pierdute, inclusiv telefoanele și cadurile.”

Hoțul ar fi un român în vârstă de 27 de ani, care face parte dintr-o grupare organizată care fură de la turiștii din resorturi precum Playa de Palma și Magaluf. Aceștia așteaptă ca victimele să își lase nesupravegheate bunurile, atunci când intră în apă, informează Daily Mail.

În urmă cu o lună, poliția a mai arestat patru spanioli și un român care au furat bunurile a două grupuri de turiști din Playa de Palma. Aceștia ar fi fost arestați de 40 de ori pentru infracțiuni similare, fiind în vizorul poliției.

Potrivit Daily Mail, ofițerii de poliție nu au foarte multe opțiuni, din cauză că instanțele îi eliberează pe cauțiune, iar aceștia se întorc la obiceiurile infracționale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61885852
Erdogan îl amenință pe Trump: ”Nu putem să spunem decât la revedere”
Recep Tayyip Erdogan a declarat că deprecierea lirei turceşti este rezultatul unui ''complot politic'' împotriva ţării sale, care va riposta prin căutarea de noi pieţe şi aliaţi, în timp ce relaţiile cu SUA sunt tensionate, relatează AFP.
61979222
Țara care le oferă gratuit heroină dependenților de droguri
Norvegia, una dintre țările europene cu un număr mare de decese din cauza surpadozelor, a început un proiect pilot prin care încearcă să prescrie gratuit heroină dependenților, pentru a le îmbunătăți condițiile de trai.
61979206
Bărbat căutat de poliție, după ce a intrat cu mașina într-o moschee din Lille
Un șofer este căutat de polița franceză, după ce a intrat cu mașina într-o moschee dintr-o suburbie a orașului francez Lille.