Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din Canada, ucis la închisoare. A omorât și dat la porci peste 50 de femei

62453868
Getty

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei, a murit vineri, după ce a fost atacat la închisoare. Criminalul a fost găsit responsabil de uciderea a peste 50 de femei.

Serviciul Penitenciarelor din Canada a anunţat decesul lui Pickton, în vârstă de 74 de ani, într-un comunicat în care a menţionat că rudele deţinutului, precum şi rudele victimelor sale, au fost notificate, transmite EFE, preluată de Agerpres.

Pickton a fost atacat pe 19 mai în închisoarea de maximă securitate Port-Cartier, situată la aproximativ 700 de kilometri nord-est de Montreal, de un alt deţinut în vârstă de 51 de ani.

Atacul, ale cărui motive nu sunt cunoscute, i-a provocat leziuni grave lui Pickton, care a fost internat în comă.

Deşi în 2007 a fost condamnat pentru şase crime şi condamnat la închisoare pe viaţă, el a fost inculpat pentru uciderea a 26 de femei, majoritatea prostituate şi de origine indigenă care trăiau în Vancouver sau împrejurimi.

Anchetatorii au demonstrat că Pickton, care lucra ca porcar la o fermă de lângă Vancouver, a făcut să dispară rămăşiţele victimelor dându-le la porci.

Autorităţile au găsit la fermă resturi de ADN de la 33 de femei, iar Pickton însuşi a mărturisit uciderea a cel puţin 49 de femei, în timp ce organizaţiile de apărare ale femeilor indigene au estimat numărul victimelor sale la peste 60.

Însă într-o decizie controversată care a fost criticată de familiile victimelor, procuratura canadiană a decis în 2007 să-l judece pe Pickton pentru doar şase crime, întrucât, printre alte motive, pedeapsa la care urma să fie condamnat era aceeaşi.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62261562
Liderul celui mai mare partid de opoziţie din Republica Moldova cere relații mai bune cu Rusia și China. "Partenerii noştri"

Liderul prorus al celui mai mare partid de opoziţie din Republica Moldova, Igor Dodon, a cerut relaţii mai bune cu Rusia şi China.

62453867
Zeci de mii de maghiari l-au susținut în stradă pe Viktor Orban. "Europa trebuie împiedicată să se grăbească spre război"

Zeci de mii de maghiari au mărşăluit, sâmbătă, prin centrul Budapestei pentru a-l susţine pe premierul Viktor Orban, care se confruntă cu o provocare neaşteptată din partea unui nou venit în politică înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.

62432001
Joe Biden, mesaj răspicat pentru Hamas: "Declară că dorește un armistițiu. S-o dovedească!". Care este planul pentru Gaza

"Este timpul ca războiul din Gaza să se încheie". E prima asemenea declarație publică a președintelui Joe Biden, care a făcut apel la Hamas să accepte un plan în trei etape propus de Israel.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.