Reuniune de urgență a NATO. Stoltenberg: Iranul trebuie să se abţină de la noi violenţe şi provocări

62102244
iStock

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a convocat pentru luni o reuniune de urgenţă a Consiliului Nord-Atlantic, ca urmare a tensiunilor din Orientul Mijlociu, transmite agenţia DPA.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut apel luni la Iran să se abţină de la „noi violenţe şi provocări”, la finalul unei reuniuni extraordinare a ambasadorilor Alianţei Nord-Atlantice pe tema crizei dintre Washington şi Teheran, relatează AFP, DPA şi Reuters.

„La reuniunea noastră de astăzi, aliaţii au lansat apeluri la reţinere şi detensionare. Un nou conflict nu ar fi în interesul nimănui, deci Iranul trebuie să se abţină de la noi violenţe şi provocări”, a spus secretarul general al NATO.

„Timp de ani de zile aliaţii au exprimat preocupări privind activităţile destabilizatoare ale Iranului în zona Orientului Mijlociu”, a adăugat el.

„Suntem cu toţii de acord că Iranul nu trebuie să dobândească niciodată arma nucleară. Avem preocupări comune privind testele cu rachetă ale Iranului şi suntem uniţi în condamnarea sprijinului Iranului pentru o varietate de grupuri teroriste diferite”, a subliniat Jens Stoltenberg.

Știre inițială:

Reuniunea la nivel de ambasadori a principalului for de decizie al Alianţei, programată pentru ora 14:00 GMT, va evalua situaţia din zonă după uciderea într-un raid american în Irak a generalului iranian Qassem Soleimani, a declarat un purtător de cuvânt al NATO.

Secretarul american de stat Mike Pompeo a admis anterior că este posibil ca trupele americane staţionate în Orientul Mijlociu să fie ţinta unor represalii ale Iranului pentru moartea generalului Soleimani, al cărui convoi a fost vineri ţinta unei drone americane pe aeroportul din Bagdad, transmite Agerpres.

Oficiali iranieni au promis că ţara lor va răzbuna moartea acestui general, care conducea Forţa Quds, unitate specială din corpul Gardienilor Revoluţiei însărcinată cu operaţiunile externe şi pe seama căruia Statele Unite au pus atacuri soldate cu moartea a numeroşi americani în regiune.

În replică, preşedintele Donald Trump, care a ordonat operaţiunea în care a fost ucis Soleimani, a spus că SUA au stabilit o listă cu 52 de obiective iraniene - numărul americanilor luaţi ostatici în 1979 la ambasada americană din Teheran - care vor fi lovite în eventualitatea unor represalii iraniene, printre aceste obiective fiind şi situri cultural-istorice.

Raidul american a fost criticat de responsabili irakieni, care au acuzat SUA de încălcare a suveranităţii Irakului, iar parlamentul de la Bagdad a adoptat duminică o rezoluţie prin care cere retragerea tuturor trupelor străine din Irak, solicitare susţinută de premierul irakian demisionar Adel Abdul Mahdi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62102214
Cel puțin 24 de oameni și un MILIARD de animale au murit în incendiile din Australia

Cel puțin 24 de oameni au murit în Australia, de când a izbucnit criza fără precedent a incendiilor.

62102213
Liderul Hezbollah a anunţat cine "va plăti preţul" pentru uciderea generalului iranian

Hassan Nasrallah, liderul Hezbollahului libanez, a declarat că militarii americani vor fi ţintele răzbunării, după uciderea Qassem Soleimani.

62026336
Atac cu cuţitul, în Franţa. Agresorul a strigat "Allah Akbar"

Atac în oraşul Metz din Franţa.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.