Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, miercuri, privind cazul jurnalistului Roman Protasevici

62191917

Consiliul de Securitate al ONU va avea miercuri o reuniune informală de urgenţă cu uşile închise privind Belarusul, stat acuzat că a deturnat duminică un avion de pasageri pentru a aresta un opozant aflat la bordul acestuia, transmite marţi AFP.

Potrivit unor diplomaţi, reuniunea Consiliului de Securitate a fost cerută de Franţa (membru permanent al Consiliului), Irlanda şi Estonia (membre nepermanente).

Totuşi, diplomaţii intervievaţi de AFP consideră puţin probabil ca la această reuniune să poată fi emisă o declaraţie comună, întrucât este de aşteptat ca Rusia să se opună.

Un ziarist şi blogger belarus plecat din ţară, Roman Protasevici, în vârstă 26 de ani, a fost arestat duminică la Minsk, împreună cu prietena sa, Sofía Sapega, după ce avionul companiei Ryanair cu care ei călătoreau de la Atena la Vilnius a fost obligat de autorităţile belaruse să aterizeze sub pretextul unei alerte cu bombă în timp ce avionul se afla în spaţiul aerian al Belarusului.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62191856
Mama jurnalistului belarus Roman Protasevici susţine că fiul ei a fost torturat în detenţie
Mama jurnalistului belarus disident Roman Protesevici susţine că fiul ei a fost supus violenţelor în timp ce se afla în închisoare, relatează marţi dpa.
62125130
Texas va permite oricărei persoane de peste 21 de ani să dețină fără permis un pistol
Parlamentarii din Texas au adoptat un proiect de lege care le-ar permite oamenilor să dețină pistoale fără permis, fără a le fi verificate antecedentele și fără a fi instruiți să le utilizeze, scrie BBC.
62192054
Tot mai multe țări își deschid granițele. Ce trebuie să știe românii care vor o vacanță cu bani puțini
Cei care vor o vacanță în străinătate trebuie să știe că tot mai multe țări își deschid granițele, pe măsură ce rata de infectare scade.