Tot mai multe țări își deschid granițele. Ce trebuie să știe românii care vor o vacanță cu bani puțini

×
Publicitate

Cei care vor o vacanță în străinătate trebuie să știe că tot mai multe țări își deschid granițele, pe măsură ce rata de infectare scade.

Malta, de pildă, a atins deja imunizarea în masă, și devine prima țară din Uniunea Europeană care are aproape trei sferturi din populație imunizată. Lucrurile merg spre bine și în Italia, țară greu lovită de pandemie, care așteaptă oaspeți de la jumătatea lunii mai.

Cu 70% din populaţie vaccinată cu cel puţin o doză de ser anti-COVID, Malta face paşi serioşi spre normalitate. Numărul cazurilor a scăzut mult în ultima perioadă, aşa că mică insulă este pregătită să îşi primească oaspeţii.

Eugen Lascu, consului onorific al Maltei în Bucureşti: ”Rămâne valabil testul PCR, să fie negativ, făcut cu cel mult 76 de ore înainte. Chiar dacă eşti vaccinat. Pandemia nu a trecut în totalitate şi atunci trebuie să existe prudență, dar cu siguranţă exista condiţii mai relaxate şi pe plajă, şi la piscina și terasele sunt deschise.”

Pentru a face cât mai atractiv acest sezon, Guvernul din Malta a decis să acorde reduceri celor care se cazează pentru cel puţin de trei nopţi în hotelurile de minim trei stele.

Reducerile pot fi între 50 şi 100 de euro de persoana pe sejur, în funcţie de hotelul. De exemplu, un cuplu care se cazează la cinci stele poate economisi până la 200 de euro. În plus, cei care aleg insula Gozo, mai primesc o reducere de 10%. Astfel o vacanţă de o saptmana poate ajunge să coste 417 euro de persoană, cu tot cu zbor şi cazare cu demipensiune incluse.

Şi Italia începe să prindă viaţă. Principalele obiective turistice, precum Coloseumul sau Muzeele Vaticanului, au fost deschise publicului, însă nu puteţi să le vizitaţi fără programare. Mare parte din restricţii sunt încă în vigoare aşa că italienii încearcă să îi atragă pe turişti cu oferte tentante.

Petre Cojocaru, ghid de turism în Roma: ”Un hotel de trei stele, într-o zonă centrală a Romei poate să ajungă undeva la 60 de euro cameră dublă. Lucru care era de negăsit sau de neconceput la Roma.”

Se analizează şi posibilitatea ca în curând cei vaccinaţi să poată intra în Italia fără să se mai testeze în prealabil.

Veşti bune vin şi din Bulgaria, care de curând a trecut în scenariul verde. Românii care plănuiesc o vacanţă acolo, dar nu sunt vaccinaţi, nu mai trebuie să stea în carantină la întoarcerea în ţară.

Cristina Pipias, managerul unei agenţii de turism: ”Guvernul a anunţat măsuri de relaxare, sunt redeschise restaurante în primul rând, asta a fost primă măsură, iar pe plajă nu este nevoie de purtarea măştii.”

Şi Grecia şi-a deschis graniţele pentru turişti, din 14 mai. Masca este însă obligatorie chiar şi în aer liber iar restaurantele au doar terasele deschise. Cei care vor să viziteze insulele elene trebuie să prezinte la graniţă dovada vaccinării ori un test negavi făcut în ultimele 72 de ore sau dovada că au trecut prin boala şi au anticorpi.

Certificatul digital european COVID, care va înlesni circulaţia turiştilor între state, s-a aflat pe agenda summitului european de la Bruxelles, la care participa şi preşedintele Klaus Iohannis.

Liderii europeni au validat lansarea acestui certificat verde, care va avea o valabilitate de un an şi este aşteptat să intre în vigoare de la 1 iulie.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Influenceri și bloggeri, cooptați de o agenție de PR cu legături cu Rusia pentru a discredita vaccinul Pfizer

Youtuberi, bloggeri și influenceri francezi și germani au spus că li s-a oferit bani de către o presupusă agenție de PR din Marea Britanie cu aparante legături cu Rusia să spună că vaccinul Pfizer/BioNTech este de vină pentru sute de decese. 

Joe Biden şi Vladimir Putin se întâlnesc la Geneva pe 16 iunie. Ce subiecte vor fi dezbătute

Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele rus Vladimir Putin se vor întâlni la Geneva pe 16 iunie, a anunţat marţi Casa Albă într-un comunicat.

Primul bărbat din lume vaccinat împotriva Covid-19, britanicul William Shakespeare, a murit la 81 de ani

Primul bărbat din lume vaccinat împotriva Covid-19, cu vaccinul Pfizer-BioNTech, la 8 decembrie, William Shakespeare, a murit, la vârsta de 81 de ani, la Spitalul Universitar Coventry and Warwickshire, relatează tabloidul britanic Daily Mail.

Recomandări
Ro-Alert în județul Botoșani. Cetățenii, avertizați privind „o posibilă incursiune de drone”

Locuitorii județului Botoșani au primit sâmbătă după-amiază o avertizare de tip Ro-Alert privind o posibilă incursiune de drone în spațiul aerian.

Decizie importantă. Volodimir Zelenski se declară dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summitul G20 de la Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.