Retragerea Regelui Mihai, in presa internationala. Reuters: "Romanii il respecta pe Mihai ca personalitate istorica"

61320414

Anuntul facut miercuri, 2 martie, de catre Regele Mihai I al Romaniei a fost preluat de aproape intreaga presa internationala.

Reuters reprezinta una dintre agentiile care anunta ca Regele Mihai a luat decizia retragerii din cauza unei boli grave si ca va fi reprezentat in continuare de fiica sa cea mare, Principesa Margareta.

Reuters mai precizeaza ca Regele Mihai, varul Reginei Elisabeta a II-a, a fost obligat sa abdice in 1947, dupa ce regimul comunist a ajuns la putere in Romania, si a fost nevoit sa traiasca decenii la rand in exil in Occident.

„Nu exista o dorinta populara pentru reinstaurarea monarhiei in tara, dar romanii il respecta pe Mihai ca personalitate istorica, in conditiile in care sunt din ce in ce mai dezamagiti de o clasa politica perceputa drept corupta”, comenteaza Reuters, care prezinta si o scurta biografie a Regelui.

Bloomberg anunta ca responsabilitatile regelui vor fi preluate de fiica acestuia, Principesa Margareta.

„Regele Mihai este ultimul rege al tarii est-europene, unde familia regala are un rol ceremonial”, noteaza Bloomberg.

Associated Press scrie despre retragerea monarhului, care sufera de leucemie cronica si de o forma de cancer de piele. Agentia americana aminteste ca acesta este descendent al dinastiei germane Hohenzollern.

Stirea a fost  preluata de New York Times. Publicatia scrie ca regele s-a putut intoarce in tara abia in 1992, dar ca el si sotia sa, regina Ana, traiesc din 2004 la Aubonne, in Elvetia.

Royal Central, care urmareste viata tuturor membrilor familiilor regale din lume, reda integral comunicatul Casei Regale a Romaniei. Royal Central aminteste si scandalurile prin care a trecut recent familia regala a tarii noastre.

Este vorba de excluderea printului Nicolae din linia de succesiune, „probabil pentru ca a avut un copil ilegitim”, dar si faptul ca printesa Irina, una dintre cele cinci fiice ale regelui, a fost arestata pentru organizarea de lupte ilegale de cocosi in Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61780954
"Nu exista Dumnezeu". Ce i s-a intamplat rusului ateu care a scris asta pe blogul sau

Un rus in varsta de 38 de ani risca sa faca pana la un an de puscarie dupa ce a scris pe un blog ca "nu exista Dumnezeu". El a fost denuntat de un tanar care a considerat ca afirmatia ii jigneste pe credinciosii ortodocsi.

61780932
Tronul Suediei are inca un mostenitor. Cand vor dezvalui Printesa Victoria si Printul Daniel numele copilului

Printesa Victoria, mostenitoarea tronului Suediei, a dat nastere unui baietel, al doilea copil al cuplului princiar.

61780857
Lucra ca model Playboy, dar putini si-ar fi imaginat ce facea de fapt in timpul liber. Ce "ocupatie" scandaloasa avea blonda

Slobodanka Tosic, fost model Playboy si personaj de televiziune celebru in Balcani, a fost condamnata miercuri la Sarajevo la doi ani de inchisoare pentru complicitate la tentativa de asasinat, relateaza EFE.

Recomandări
Donald trump vladimir putin gettyimages 2229471059
ANALIZĂ. Cum se explică decizia uimitoare a lui Donald Trump de a cumpăra motorină din Rusia: „A primit în plic de la Putin”

Istoricul și analistul Armand Goșu a explicat într-un interviu pentru Știrile Pro TV care ar fi miza acordului economic anunțat de Donald Trump pentru motorina din Rusia. Decizia nu va schimba prețurile din SUA, dar va pune o presiune uriașă pe Zelenski.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.