Respectarea carantinei, verificată prin GPS în Israel. Strategia pregătită de autorități

62204112
Getty

Israelul va folosi mesaje text şi localizarea prin GPS pentru a verifica dacă persoanele care se întorc din ţările cu o incidenţă deosebit de mare a cazurilor de COVID-19 respectă regulile de carantină.

Oamenii vor primi un mesaj text cu un link şi vor trebui să-l acceseze pentru a împărtăşi coordonatele GPS cu autorităţile în timpul carantinei de o săptămână, a explicat luni un purtător de cuvânt al ministrului securităţii publice Omer Bar-Lev, transmite Agerpres.

Cei care nu accesează linkul vor avea parte de controale de la poliţie ca şi înainte, a declarat purtătorul de cuvânt.

În plus, de acum înainte numai călătorii vor mai putea să intre în terminalul de plecări al Aeroportului Internaţional Ben Gurion din apropiere de Tel Aviv. Însoţitorii vor trebui să rămână în exterior, a confirmat un purtător de cuvânt al autorităţii aeroportului.

De asemenea, aşteptarea călătorilor nu mai este permisă în clădire.

Creștere dramatică a numărului cazurilor de COVID-19

 

De la mijlocul lunii iunie, numărul de infectări cu coronavirus din Israel a crescut masiv. Potrivit informaţiilor oficiale, acest tren a fost probabil declanşat iniţial de cei reveniţi de peste hotare care au încălcat regulile de carantină.

Luni, Ministerul Sănătăţii a anunţat 1.398 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, iar numărul celor grav bolnavi a crescut la 108, dar nu s-au raportat decese asociate COVID-19. Cele mai multe dintre noile cazuri sunt legate de varianta Delta a coronavirusului, potrivit datelor oficiale.

Peste 57% dintre 9,3 milioane de locuitori ai ţării sunt deja deplin vaccinaţi. Campania de vaccinare din Israel a fost una de foarte mare succes, în special la început, când a progresat rapid.

După o anumită stagnare, ea a început să-şi ia din nou avânt din cauza creşterii numărului de cazuri, notează dpa.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62204109
Scriitorul Henri Vernes, creatorul seriei Bob Morane, a murit

Scriitorul belgian Henri Vernes, creatorul seriei Bob Morane, un mare succes al literaturii şi al benzilor desenate, a murit, duminică, la vârsta de 102 ani, a anunţat editura Le Lombard, potrivit Agerpres.

62204108
Irakul a înregistrat peste 12.000 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, un record de la începutul pandemiei

Irakul a înregistrat 12.180 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore.

62204107
Un ucrainean a devenit celebru în urma unui video postat pe internet. Cum își plimba câinii

Un filmuleț postat pe internet și devenit viral peste noapte l-a transformat pe un ucrainean într-o celebritate. Omul crește câini, și într-o zi, a fost filmat ducându-și patrupezii la baie, în atașul unei motociclete.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.