Referendum bizar în Ungaria, pe modelul ”nu ne vindem țara”. ” Nu vrem să devenim o colonie producătoare”

62462177
Shutterstock

Un partid maghiar de opoziție a declanșat un referendum național privind reglementarea investițiilor prioritare, astfel încât Ungaria să nu devină ”o colonie producătoare de acumulatori”, în interesul oligarhilor lui Viktor Orban.

 

Dacă referendumul pe care partidul maghiar "Politica poate fi şi altfel" (LMP) l-a iniţiat împotriva investiţiilor prioritare va avea succes, va deveni posibilă protejarea Ungariei faţă de situaţia în care ar deveni o colonie producătoare de acumulatori, a declarat Antal Csárdi, adjunctul liderului grupului parlamentar al LMP, potrivit Hirado.

Politicianul LMP a amintit: Curtea Constituţională a Ungariei a decis că se poate organiza un referendum privind reglementările referitoare la investiţiile prioritare.

Pentru ca referendumul să poată avea loc este nevoie de colectarea a 200.000 de semnături, în patru luni, a relatat Antal Csárdi, care a şi încurajat oamenii să se alăture iniţiativei.

Dacă referendumul va avea succes, vom putea proteja lacurile mari, lacul Balaton, lacul Fertő şi întreaga ţară, astfel încât să nu ajungă marfă scoasă la vânzare, a spus politicianul.

Potrivit lui Antal Csárdi, reglementările privind investiţiile prioritare au un singur scop: acela de a permite partidului Fidesz să implementeze investiţii ocolind toată legislaţia aplicabilă, ţinând cont numai de interesele propriilor oligarhi.

Cu ajutorul acestei legi se distruge şi s-a distrus lacul Balaton şi lacul Fertő, au fost posibile construcţiile din parcul Városliget din Budapesta şi „cade victimă” şi cartierul Zugló din capitală, a spus politicianul LMP.

Politicianul a spus că referendumul reprezintă un instrument foarte potrivit şi decisiv pentru „a introduce un băţ” între spiţele bicicletei Fidesz şi pentru a preveni distrugerile care au putut fi observate până acum în toată ţara.

Investițiile masive sunt, de fapt, ”ilegalități legale”

Nóra Vargha, consilier local din orăşelul Fót de lângă Budapesta, expert în protecţia mediului, a vorbit despre felul în care descrie legislaţia ce anume se poate face în locaţiile în care pot fi făcute investiţii prioritare şi a explicat că acest lucru este un simbol al acestui sistem; „ilegalităţile legale” permit ca beneficiarii sistemului să poată face orice, oricând.

Vargha a explicat că din 2010 încoace, situaţia juridică a fost modificată de peste patruzeci de ori, condiţiile de utilizare fiind, de fiecare dată, simplificate.

Nu mai este necesar să se ţină cont nici de reglementările cu privire la gradul de ocupare a terenurilor de către construcţii, la regimul de înălţime al edificiilor, la regulile cu privire la zonele verzi, protejarea mediului şi a naturii, a enumerat consilierul local, atrăgând atenţia asupra faptului că odată cu certificarea unui loc ca fiind unul în care poate avea loc o investiţie prioritară, nu numai clădirile, ci şi infrastructura aferentă poate deveni, în mod automat, o investiţie prioritară, de importanţă economică naţională.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62462167
Un actor a fost găsit mort după o întâlnire pe Tinder. Ce s-a întâmplat în apartamentul pe care îl închiriase

Autoritățile din Columbia caută două femei care au fost văzute ultima dată ieșind dintr-un Airbnb, unde un actor a fost găsit mort la începutul acestei luni.

62460048
Polonia şi ţările baltice cer Uniunii Europene un mai mare sprijin pentru apărarea frontierelor lor

Statele membre UE Polonia, Estonia, Lituania şi Letonia au cerut blocului comunitar să ofere un sprijin mai important pentru armată şi protecţia civilă pentru frontierele lor având în vedere apropierea geografică de Rusia şi Belarus, relatează dpa.

62462154
După ce a început să se simtă rău, un bărbat a verificat camerele de supraveghere din casă. Ce îi făcuse soția sa

O femeie din Missouri, SUA, este acuzată că a pus Roundup – un erbicid – în băutura soțului ei. Aceasta fost arestată, scrie fox4news.com.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.