Recorduri de infectări zilnice în Rusia, Suedia şi Polonia. Rusia este cea mai îndoliată ţară europeană

62237586

Rusia, Suedia şi Polonia au raportat vineri noi recorduri de infectări cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, pe fondul unui nou val al pandemiei de COVID-19, stimulat de răspândirea rapidă a variantei Omicron, informează AFP şi Reuters.

Rusia, cea mai îndoliată ţară europeană în timpul pandemiei de COVID-19, a înregistrat 49.513 de infectări în ultimele 24 de ore, un record absolut de la începutul pandemiei, potrivit statisticilor guvernamentale ruse, relatează AFP.

Capitala ţării, Moscova, epicentrul epidemiei de coronavirus din Rusia, a raportat la rândul său un nou record absolut, pentru a doua zi consecutivă: 15.987 de cazuri noi de COVID-19.

Numărul infectărilor este marcat de o creştere puternică în ultimele zile în Rusia, făcându-i pe experţii din sănătate să se aştepte la un val pandemic deosebit de puternic.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat săptămâna trecută că ţara lui are la dispoziţie doar două săptămâni pentru a se pregăti înainte de a fi lovită de varianta virală Omicron, îndemnând la accelerarea campaniilor de testare şi de vaccinare, potrivit Agerpres.

Rusia tocmai a ieşit dintr-un val pandemic deosebit de sever, cauzat de varianta Delta.

În timp ce statisticile Guvernului rus raportează 324.060 de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei, cele publicate de agenţia de statistică Rosstat, care utilizează o definiţie mai largă, anunţau peste 600.000 de decese la sfârşitul lunii noiembrie 2021.

Autorităţile ruse întâmpină în continuare dificultăţi în a-i convinge pe cetăţenii ţării să meargă să se vaccineze, în pofida lansării pe piaţa internă a mai multor vaccinuri anti-COVID-19, inclusiv serul Sputnik V. Până în prezent, ceva mai puţin de jumătate din totalul celor 144 de milioane de rezidenţi ruşi s-au vaccinat cu schemă completă, potrivit site-ului Gogov.

Tot mai multe infectări și în Suedia și Polonia

La rândul ei, Suedia a raportat vineri un nou record de infectări zilnice, înregistrând 41.604 cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor publicate de Agenţia naţională pentru sănătate din această ţară, relatează Reuters.

Precedentul record era de 40.622 de cazuri de COVID-19 şi fusese stabilit în data de 19 ianuarie.

Un nou record de infectări zilnice a fost stabilit vineri şi în Polonia, unde prim-ministrul Mateusz Morawiecki şi-a îndemnat compatrioţii să lucreze de acasă în săptămânile următoare.

Polonia a raportat vineri 36.665 de infectări confirmate în ultimele 24 de ore, un număr record de la începutul pandemiei, precum şi 248 de decese asociate COVID-19.

"Am cerut administraţiilor publice să treacă cât mai repede în regim de telemuncă", a declarat prim-ministrul polonez.

El le-a cerut de asemenea directorilor companiilor private să adopte la rândul lor regimul de telemuncă "acolo unde acest lucru este posibil, pentru săptămânile care vor urma".

Totodată, prim-ministrul Mateusz Morawiecki a anunţat introducerea pe piaţa internă a testelor gratuite anti-COVID-19, disponibile în farmacii, începând din data de 27 ianuarie.

Până în prezent, testele gratuite nu erau disponibile în Polonia decât în baza unei reţete eliberate de un medic, iar numărul lor era relativ scăzut. Toate celelalte teste din Polonia sunt cu plată.

Polonia, o ţară cu o populaţie de 38 de milioane de locuitori, realizează aproximativ 100.000 de teste pe zi, fapt care s-ar traduce, potrivit experţilor din sănătate, într-un număr redus de cazuri detectate şi comunicate oficial de la începutul pandemiei de COVID-19.

Prim-ministrul ţării a anunţat vineri şi reducerea perioadei de carantină pentru persoanele testate pozitiv, de la 10 zile la şapte zile, precum şi creşterea numărului de paturi în spitale pentru pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19.

De la începutul pandemiei, Polonia a raportat 4.443.217 de infectări şi 103.626 de decese asociate COVID-19.

Polonia, care deţine una dintre cele mai mari rate de deces din lume din cauza COVID-19, prezintă totodată o rată de vaccinare mai mică decât media înregistrată în Uniunea Europeană şi a adoptat doar restricţii limitate, precum purtarea măştii sanitare în spaţiile publice închise, care adeseori nu sunt respectate.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62237585
Principalele concluzii după întâlnirea dintre Antony Blinken și Serghei Lavrov, despre criza din Ucraina

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, au prezentat, vineri, concluziile după întâlnirea de la Geneva. 

62210630
Lista completă a simptomelor în urma infectării cu Covid-19, de la tuse și febră la dureri musculare

De-a lungul pandemiei, simptomele aferente infectării cu Covid-19 s-au schimbat din nou și din nou de la o variantă la alta, scrie Mirror.

62014985
Rusia trebuie să se aştepte la costuri considerabile în caz de agresiune contra Ucrainei, avertizează Berlinul şi Londra

Cancelarul german Olaf Scholz şi premierul britanic Boris Johnson au avertizat că Rusia ar trebui să se aştepte la costuri ''considerabile'' în cazul unei agresiuni militare împotriva Ucrainei, transmit vineri Reuters şi AFP.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.