Reacții internaționale după ce Vladimir Putin a început războiul în Ucraina. Marile puteri anunță sancțiuni

62243253
Getty

Preşedintele american Joe Biden a denunţat miercuri seara "atacul nejustificat" al Rusiei asupra Ucrainei, la câteva minute după ce omologul său rus Vladimir Putin a anunţat o operaţiune militară pentru a-i apăra pe separatiştii din estul ţării.

Biden a avertizat că SUA şi aliaţii lor vor răspunde într-o manieră unită şi decisivă, informează AFP, Reuters şi DPA.

"Preşedintele Putin a ales (să lanseze) un război premeditat care va provoca suferinţe şi pierderi umane catastrofale", a spus Biden într-un comunicat, după ce s-au auzit explozii în capitala ucraineană Kiev.

"Rusia singură este responsabilă pentru moartea şi distrugerea pe care le vor provoca acest atac", a insistat liderul de la Casa Albă. El a promis că "lumea va cere socoteală Rusiei".

"Rugăciunile lumii întregi sunt alături de poporul ucrainean în această seară, întrucât suportă un atac neprovocat şi nejustificat din partea forţelor militare ruse", a declarat preşedintele american în contextul în care Kremlinul a anunţat că Putin a ordonat desfăşurarea de trupe în regiunile din estul Ucrainei - Doneţk şi Lugansk.

Biden a spus în continuare că SUA vor monitoriza situaţia şi că va "anunţa consecinţele ulterioare pe care Statele Unite, aliaţii şi partenerii noştri le vor impune Rusiei pentru acest act inutil de agresiune împotriva Ucrainei şi împotriva păcii şi securităţii globale".

Joe Biden a adăugat că va anunţa noi sancţiuni împotriva Rusiei joi, care vor fi impuse de către Statele Unite şi aliaţii săi.

El a anunţat, totodată, că va vorbi joi poporului american despre consecinţele pe care le va avea de suportat Rusia şi va discuta cu omologii săi din G7 despre acest subiect.

UE anunţă că va impune noi sancţiuni "masive şi severe" împotriva Rusiei

Uniunea Europeană va impune noi sancţiuni "masive şi severe" împotriva Rusiei, au transmis joi într-un comunicat comun preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care condamnă "în cel mai ferm mod cu putinţă agresiunea militară fără precedent a Rusiei asupra Ucrainei".

"Prin acţiunile sale militare neprovocate şi nejustificate, Rusia încalcă flagrant dreptul internaţional şi subminează securitatea şi stabilitatea europene şi globale. Deplângem pierderile de vieţi omeneşti şi suferinţa umană", au precizat cei doi lideri europeni.

Ursula von der Leyen şi Charles Michel au făcut apel la Rusia "să înceteze imediat ostilităţile, să îţi retragă armata din Ucraina şi să respecte integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei".

"O astfel de folosire a forţei şi a coerciţiei nu îşi are locul în secolul al XXI-lea. UE este ferm alături de Ucraina şi de poporul ei în această criză fără precedent", au mai subliniat ei.

Reamintind că liderii din UE se vor reuni de urgenţă joi în cadrul unei întâlniri extraordinare a Consiliului European pentru a discuta despre criză şi despre noi măsuri restrictive, cei doi au informat că vor fi adoptate sancţiuni "masive şi severe" împotriva Rusiei pentru acţiunile ei.

"UE va continua să ofere o asistenţă politică, financiară şi umanitară puternică Ucrainei şi poporului ei", şi-au încheiat ei mesajul.

Boris Johnson se declară "îngrozit" de "evenimentele înspăimântătoare" din Ucraina

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a transmis joi că este "îngrozit de evenimentele înspăimântătoare din Ucraina" şi că a vorbit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre următorii paşi, relatează Reuters.

Preşedintele rus Vladimir Putin "a ales calea vărsării de sânge şi a distrugerii prin lansarea acestui atac neprovocat asupra Ucrainei", a scris Johnson pe Twitter.

"Marea Britanie şi aliaţii noştri vor răspunde în mod hotărât", a adăugat el.

La rândul său, şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, a condamnat atacul asupra Ucrainei şi a promis un răspuns al comunităţii internaţionale la acest "act teribil de agresiune".

"Condamn ferm acest atac înspăimântător şi neprovocat pe care l-a lansat Putin asupra poporului ucrainean", a scris ea pe Twitter.

"Suntem alături de Ucraina şi vom lucra cu partenerii noştri internaţionali pentru a răspunde la acest act teribil de agresiune", a adăugat ministrul britanic de Externe.A

Germania: Rusia va plăti un "preţ fără precedent" pentru acţiunile sale din Ucraina

Germania a declarat că vor exista consecinţe severe pentru Rusia după ce Moscova a anunţat trimiterea de trupe în Ucraina, informează joi dpa.

"Agresiunea rusă va avea un preţ politic, economic şi moral fără precedent", a declarat ambasadoarea germană la ONU, Antje
Leendertse, la reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU de miercuri noaptea.

Ea a mai declarat că anunţarea începerii războiului de către Rusia echivalează cu cel mai mare conflict militar în Europa din ultimele decenii.

Franţa denunţă "dispreţul" manifestat de Rusia faţă de Naţiunile Unite

Ambasadorul Franţei la ONU, Nicolas de Riviere, a denunţat miercuri seară "dispreţul" manifestat de Rusia faţă de ONU după decizia lui Vladimir Putin de a trimite trupe în Ucraina, informează joi France Presse.

"Rusia a ales războiul. Franţa condamnă în cei mai fermi termeni declanşarea acestor operaţiuni", a adăugat el.

Anunţul preşedintelui rus a venit chiar în momentul în care Consiliul de Securitate al ONU era reunit pe tema crizei dintre Ucraina şi Rusia.

Această decizie, "chiar în momentul în care acest Consiliu era reunit, ilustrează dispreţul cu care Rusia tratează dreptul internaţional şi Naţiunile Unite", potrivit ambasadorului francez.

"Solicităm Rusiei să respecte dreptul internaţional umanitar în toate circumstanţele, facem apel la protecţia şi respectul tuturor civililor, mai ales persoanele vulnerabile, femeile şi copiii, precum şi personalul umanitar", a mai spus el.

Secretarul general al ONU îi cere lui Putin să oprească războiul

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, i-a adresat miercuri un apel de ultim moment preşedintelui rus Vladimir Putin să oprească războiul 'în numele umanităţii', după ce liderul rus a anunţat o operaţiune militară în estul Ucrainei, informează Reuters.

''Domnule preşedinte Putin, în numele umanităţii, aduceţi-vă trupele înapoi în Rusia'', a declarat Guterres, vorbind după o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate privind Ucraina.

Consecinţele unui război ar fi devastatoare pentru Ucraina şi de anvergură pentru economia mondială, a adăugat el.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gyokeres s-a împăcat după un an cu fosta sa prietenă, de care s-a despărțit dintr-un motiv absurd
Gyokeres s-a împăcat după un an cu fosta sa prietenă, de care s-a despărțit dintr-un motiv absurd
Citește și...
Parlamentul European cere justiţie pentru victimele civile din Ucraina şi tragerea la răspundere a vinovaţilor

 Parlamentul European a condamnat în termeni puternici, într-o rezoluţie adoptată joi, loviturile repetate brutale şi deliberate asupra unor ţinte civile din Ucraina.

Friedrich Merz a reafirmat importanța parteneriatului cu SUA, în ciuda amenințărilor lui Donald Trump

Friedrich Merz a subliniat joi importanța parteneriatului transatlantic cu SUA, la doar câteva ore după ce Donald Trump a declarat că administrația sa ia în considerare reducerea numărului de soldați americani din Germania, relatează Reuters și POLITICO.

Melania Trump și Regina Camilla, ținute asortate în nuanțe de roz la cina de stat de la Casa Albă. GALERIE FOTO

În timpul vizitei de stat istorice de patru zile a lui King Charles III în Statele Unite, toate privirile au fost îndreptate asupra ținutelor Reginei Camilla și ale primei doamne Melania Trump, care au ales culori asortate pentru a doua zi consecutiv.

Recomandări
Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat a fost adoptat de Guvern. Bolojan: „La Parlament în regim de urgență”

Guvernul a adoptat, în şedinţa extraordinară de joi, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat.

Ninge în centrul României, la final de aprilie. Utilajele de deszăpezire au fost scoase pe drumurile montane în două județe

Un val de aer rece a cuprins România, iar la munte a nins din nou și s-a așternut zăpada. Temperatura este cu circa 10 grade mai coborâtă decât normalul perioadei, iar vântul care bate cu putere face ca frigul să pară și mai pătrunzător.

Cursul oficial BNR, la un maxim istoric. Criza politică depreciază moneda națională de pe o zi pe alta

Moneda naţională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,1417 lei, în creştere cu 4,13 bani (0,8%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,1004 lei, înregistrând un nou maxim istoric.