Reacția SUA după ce Vladimir Putin a schimbat doctrina nucleară a Rusiei. Anunțul făcut de Casa Albă

×
Publicitate

Rusia i-a îndemnat pe occidentali să citească atent textul noii sale doctrine nucleare. Vladimir Putin a semnat documentul în ziua în care Moscova a acuzat Ucraina că a lovit teritoriul rus cu rachete americane cu rază lungă de acțiune.

Atacul reprezintă un semnal că ucrainenii și occidentalii caută să escaladeze conflictul din Ucraina - a declarat ministrul rus de Externe, care susține că experții americani sunt implicați direct.

Un cont de Telegram afiliat Armatei ucrainene a postat imagini cu momentul în care o rachetă americană cu rază lungă de acțiune este lansată către teritoriul rus.

Potrivit Ministerului Apărării de la Moscova, Ucraina a atacat Rusia nu cu una, ci cu șase ATACMS. Cinci au fost doborâte, iar una a fost avariată și a căzut în apropierea unei instalații militare, fără a face victime sau pagube materiale - după cum spun oficialii ruși. Însă pe internet au apărut filmări cu un incendiu și explozii secundare, la un depozit de muniție din regiunea Briansk.

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe: „Dacă rachetele cu rază lungă de acțiune vor fi lansate din Ucraina spre teritoriul Rusiei, asta presupune implicarea experților militari americani. Vom vedea acest lucru ca fiind o nouă fază a războiului occidental împotriva Rusiei și vom reacționa în consecință”.

Vladimir Putin a schimbat doctrina nucleară a Rusiei

Președintele Biden a dat undă verde forțelor Kievului pentru astfel de lovituri. Răspunsul lui Vladimir Putin nu s-a lăsat așteptat. Ieri, in ziua atacului, liderul de la Kremlin a semnat decizia de a modifica doctrina nucleară oficială a Rusiei, care era în proces de evaluare de câteva luni.

Fred Pleitgen, corespondent CNN: „Moscova afirmă acum că, dacă Rusia este atacată de o țară non-nucleară, precum Ucraina, folosind arme cu rază lungă de acțiune, de tipul celor despre care rușii susțin că au fost deja utilizate, și dacă este sprijinită de o națiune nucleară, cum ar fi Statele Unite, acest lucru ar putea declanșa un răspuns nuclear din partea Rusiei. Se pare că rușii avertizează că, dacă ucrainenii vor lansa rachete adânc pe teritoriul rus, acest lucru ar putea pune Statele Unite și NATO în confruntare directă cu Rusia”.

Serghei Lavrov, ministrul rus de externe: „Sper că oficialii din Occident vor citi textul doctrinei cu atenție, și nu în felul în care citesc Carta ONU, văzând doar ceea ce le convine, ci doctrina în toată plenitudinea ei”.

Matthew Miller, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA: „Schimbarea de politică denotă ipocrizia rușilor. Nu am văzut motive pentru ajustarea doctrinei nucleare a Statelor Unite. Vom continua să cerem Rusiei să oprească această retorică belicoasă și iresponsabilă”.

Șeful diplomației europene l-a acuzat pe Vladimir Putin de „iresponsabilitate”, întrucât periodic aduce în discuție vastul arsenal nuclear al Rusiei.

Josep Borrell, Înalt Reprezentant al UE: „Nu este prima dată când Putin joacă la cacealma cu amenințarea nucleară. Condamnăm orice referire la utilizarea armelor nucleare”.

Pe de altă parte, Suedia și Finlanda au deschis anchete de sabotaj după ce două cabluri de telecomunicații au fost avariate în Marea Baltică, duminică și luni. Unul lega Finlanda de Germania şi celălalt Suedia de Lituania. „Nimeni nu crede că aceste cabluri au fost tăiate accidental”, a spus ministrul Apărării din Germania - țară care participă la cercetari, dând de înțeles că incidentele fac parte din războiul hibrid declanșat de Moscova în contextul conflictului din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62499508
Un român a făcut ravagii într-un restaurant din Italia. Toată lumea a fugit din calea lui. VIDEO

Un român de 23 de ani a fost arestat după ce a făcut ravagii într-un restaurant din Italia. Camerele de supraveghere l-au surprins în acțiune.

62499477
O femeie a fost ucisă de propriul câine, în Boston. Doi polițiști au fost și ei răniți

O femeie a fost atacată mortal de un câine, care a muşcat şi doi poliţişti într-un cartier, la Boston, scrie presa americană.

 

62499474
Donald Trump, o nouă numire controversată. Celebrul Dr. Oz ajunge într-un post important din sănătate

Donald Trump anunţă că-l numeşte pe Mehmet Oz un fost chirurg și star de televiziune criticat dur de către alți specialiști în sănătate, la conducerea uriaşului program public american de asigurări de sănătate, relatează AFP.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 1
Lista măsurilor „urgente” impuse de PSD pentru a vota guvernul. Ce trebuie să facă Luca Niculescu pentru salariile bugetarilor și pensii

În timpul discuțiilor de la sediul PSD, liderii social-democrați i-ar fi transmis premierului desemnat Luca Niculescu o listă cu 12 măsuri ugente, transmit surse politice.

Sorin grindeanu 2026 2
PSD, decizia finală referitoare la premierul desemnat, Luca Niculescu. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat într-o conferință de presă că social-democrații ar putea susține Guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu, dacă vor fi îndeplinite două condiții.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.