Reacția Casei Albe după armistițiul de trei zile anunțat de Putin. Gestul neașteptat al lui Trump tulbură Kremlinul

62539466

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a comentat anunțul liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, privind „armistițiul de 3 zile” programat să coincidă cu Ziua Victoriei de la Moscova, pe 9 mai.

Ca răspuns la întrebările jurnaliștilor cu privire la întâlnirea din weekend dintre președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, Leavitt a declarat că Trump este „din ce în ce mai frustrat de liderii ambelor țări”.

Referindu-se la propunerea de luni a lui Putin, Leavitt a spus că liderul american „dorește o încetare permanentă a focului”.

„El [Trump] vrea să vadă o încetare permanentă a focului. Am înțeles că Vladimir Putin a oferit în această dimineață o încetare temporară a focului. Președintele a spus clar că vrea să vadă mai întâi o încetare permanentă a focului pentru a opri crimele, pentru a opri vărsarea de sânge”, a spus Karoline Leavitt.

Leavitt a ad[ugat că, deși Trump „rămâne optimist” că se poate ajunge la un acord, „este, de asemenea, realist și ambii lideri trebuie să vină la masă pentru a negocia o cale de ieșire din această situație”, notează Ukrainska Pravda.

Contraoferta Ucrainei

Ucraina a răspuns la armistiţiul de trei zile declarat luni de preşedintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată şi pe termen lung, transmite DPA.

''Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească focul imediat'', a scris pe platforma X ministrul de Externe ucrainean Andrii Sîbiga.

Ucraina este pregătită să susţină o încetare a focului permanentă, stabilă şi cuprinzătoare, dar etapa iniţială ar trebui să dureze cel puţin 30 de zile şi nu doar să acopere perioada paradei militare de la Moscova, a adăugat şeful diplomaţiei ucrainene.

Încetarea focului va intra în vigoare la miezul nopţii de miercuri 7 mai (joi 8 mai, ora 00:00) şi va dura 72 de ore, până la miezul nopţii de sâmbătă 10 mai, a precizat un comunicat al Kremlinului, anunță Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62539395
Marea pană de curent a provocat Spaniei pierderi de 1,6 miliarde euro. Și Groenlanda a fost afectată
Marea pană de curent care a afectat luni teritoriul peninsular al Spaniei a provocat pierderi economice de 1,6 miliarde euro, echivalentul a 0,1% din Produsul Intern Brut.
62481892
Rusia amenință o țară NATO: ”Uitați-vă la Ucraina și trageți concluzii!”
Moscova a transmis luni un mesaj ameninţător Estoniei, prin vocea purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, în contextul exerciţiilor NATO de amploare care urmează să se desfăşoare în această ţară baltică între 5 şi 23 mai.
62539362
Fostul șef al agenției de contrainformații a Israelului îl acuză pe premierul Benjamin Netanyahu că vrea un ”război perpetuu”
Ami Ayalon - fost director al Shin Bet, agenția de contrainformații și securitate internă a Israelului - îl acuză pe actualul premier al Israelului, Benjamin Netanyahu, că se folosește de tragedia ostaticilor luați de Hammas pentru a rămâne la putere.