Raport al Pentagonului: Ce erau de fapt OZN-urile semnalate intens în anii '60

×
Publicitate

Un raport al Pentagonului arată că probabil OZN-urile semnalate intens în anii 1960 au fost avioane de spionaj şi tehnologie spaţială avansată testate de către SUA.  

De asemenea, oficialii spun că nu există "nicio dovadă" că guvernul american ar fi întâlnit viaţă extraterestră.

Majoritatea OZN-urilor semnalate au fost de fapt obiecte obişnuite de pe Pământ, potrivit raportului prezentat vineri Congresului.

Dar oficialii Pentagonului au acceptat că aceste cercetări nu vor risipi credinţele populare despre oaspeţii extratereştri.

Proliferarea programelor de televiziune, a cărţilor, a filmelor şi a cantităţii vaste de conţinut pe internet şi în reţelele de socializare axat pe subiecte legate de OZN a influenţat, cel mai probabil, dezbaterea publică pe această temă şi a întărit aceste convingeri în cadrul unor segmente ale populaţiei”, se arată în raport.

Raportul face parte dintr-o amplă încercare publică a guvernului american de a examina OZN-urile - sau, aşa cum le numesc oficialii, „fenomenele anormale neidentificate” (UAP).

Efortul a inclus întâlniri publice cu oficialii NASA şi audieri în Congres.

Emis de către Biroul de Soluţionare a Anomaliilor în toate domeniile (AARO) al Pentagonului, raportul a menţionat că opinia publică a fost probabil influenţată de cultura pop.

O „relatare deosebit de persistentă”, au spus cercetătorii, este aceea că guvernul a recuperat nave spaţiale şi rămăşiţe extraterestre şi a conspirat pentru a ţine secrete activităţile sale de cercetare extraterestră.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat că oficialii au abordat raportul într-un mod deschis, dar că pur şi simplu nu au găsit nicio dovadă a existenţei unor vizitatori extratereştri.

Toate eforturile de investigare, la toate nivelurile de clasificare, au ajuns la concluzia că majoritatea observaţiilor au fost obiecte şi fenomene obişnuite şi rezultatul unei identificări greşite”, a declarat reporterilor generalul-maior Pat Ryder.

Potrivit unui sondaj Gallup din 2021, puţin peste 40% dintre americani cred că navele spaţiale extraterestre au vizitat Pământul, un număr care a crescut de la 33% în doar doi ani.

AARO a examinat arhivele şi dosarele clasificate şi a trecut în revistă toate investigaţiile guvernamentale oficiale care datează din 1945.

Cercetătorii au investigat zvonurile despre navele spaţiale extraterestre şi au descoperit, de exemplu, că un presupus memorandum din 1961 despre OZN-uri nu era autentic şi că o mostră de „navă spaţială extraterestră” colectată de o organizaţie de investigare a UAP nu era făcută dintr-un material extraterestru, ci era alcătuită în principal din magneziu, zinc şi bismut.

AARO a promis că va publica un alt raport despre apariţiile şi zvonurile mai recente.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Palestinienii estimează pagubele din Gaza la 30 de miliarde de dolari. Aproape toate clădirile din oraș au fost doborâte

Războiul din Fâşia Gaza a produs pagube de 30 de milioane de dolari şi a distrus circa 80% din clădirile din oraşul Gaza, a estimat sâmbătă biroul de presă controlat de gruparea islamistă Hamas, conform dpa.

"Aurul lichid", cel mai furat produs în multe dintre supermarketurile spaniole

Uleiul de măsline este cel mai furat produs în multe dintre supermarketurile spaniole, bandele vizând "aurul lichid" în contextul în care preţurile au crescut brusc după seceta de anul trecut din sudul ţării, care a afectat recolta de măsline. 

Viktor Orban, la picioarele lui Donald Trump: „Lumea ar fi mai bună dacă v-ați întoarce la putere”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a deplasat în Statele Unite pentru întâlnirea cu fostul președinte american Donald Trump.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.