Rămăşiţe umane descoperite în Marea Nordului arată ce s-a întâmplat cu un luptător olandez

62221270
StirilePROTV

Analiza genetică a unui maxilar uman descoperit în Marea Nordului clarifică soarta unui proeminent luptător olandez din rezistenţa antinazistă ce a dispărut în urmă cu peste 80 de ani, transmite sâmbătă DPA.

Conform poliţiei olandeze, identificarea a fost posibilă prin compararea materialului ADN extras din maxilarul găsit de pescari în largul coastei de nord a Ţărilor de Jos în 2003, cu material genetic prelevat de la descendenţii luptătorului pentru libertate.

Conform analizelor, rămăşiţele îi aparţin lui Ernst Moltzer, care, în calitate de vicepreşedinte al companiei de băuturi Bols în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, a refuzat solicitările de livrări ale ocupanţilor nazişti şi a fost destituit.

Moltzer s-a alăturat rezistenţei şi a încercat să traverseze marea spre Anglia într-o barcă cu vâsle, alături de alţi doi camarazi, în noiembrie 1941.

Moltzer, care a participat la Olimpiada din 1936 de la Munchen ca marinar în cursa de iahturi, nu a ajuns la destinaţie. Maxilarul său a fost descoperit la 6 kilometri în largul coastelor olandeze.

Rămăşiţele luptătorului pentru libertate au fost înhumate sâmbătă, la Cimitirul Naţional de Onoare din Apeldoorn, conform autorităţilor olandeze.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62426728
Norvegia alocă cele mai mari fonduri pentru armată de la Al Doilea Război Mondial. Unde ar începe un conflict cu Rusia

Norvegia va face cele mai mari alocări bugetare pentru armată de la Al Doilea Război Mondial, a anunțat premierul Jonas Gahr Store. Totuși, ministrul Apărării atrage atenția că un conflict cu Rusia ”nu va începe neapărat pe câmpul de luptă”.

 

62426726
Ce a pățit un medaliat olimpic care a participat la o competiție într-un costum în stilul „Borat”

Shane Rose, triplu medaliat olimpic australian, care se pregăteşte pentru a patra sa ediţie a Jocurilor Olimpice, a fost exclus duminică din competiţii pentru că a purtat un costum de baie "mankini" în timpul unei probe de sărituri peste obstacole.

62413387
Novaya Gazeta: Trupul lui Navalnîi este la morga Spitalului Clinic Districtual Salekhard. „Au pus doi polițiști în fața ușii”

Trupul lui Alexei Navalnîi se află la morga Spitalului Clinic Districtual Salekhard şi, până sâmbătă, nu fusese încă efectuată o autopsie, au spus surse citate de Novaya Gazeta Europe.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.