Putin s-a întâlnit cu premierul chinez Li Qiang, la Moscova. Rusia şi China îşi consolidează parteneriatul

62476816
IMAGO

Vladimir Putin a salutat miercuri relaţiile comerciale „înfloritoare” cu China în timpul unei întâlniri cu premierul chinez Li Qiang, la Moscova, în timp ce cele două ţări îşi consolidează parteneriatul în faţa fricţiunilor crescânde cu Occidentul.

Vorbind cu premierul chinez Li Qiang, Putin a declarat că „planurile şi proiectele comune la scară largă” dintre Rusia şi China în domeniile economic şi umanitar vor „continua timp de mulţi ani”, potrivit unui raport al Kremlinului.

În timp ce războiul său cu Ucraina continuă. în observaţiile sale către Putin, premierul chinez a salutat eforturile liderului rus şi ale lui Xi de a „injecta un impuls puternic” în „aprofundarea relaţiilor bilaterale şi a cooperării”, potrivit mass-media de stat chineze.

Călătoria de patru zile a lui Li, care va include o oprire în Belarus, aliat al Rusiei, este prima vizită în Rusia a unui oficial chinez la nivel înalt de când războiul Kremlinului cu Ucraina a căpătat o nouă dimensiune în urma unei incursiuni militare surpriză şi continue a forţelor ucrainene în regiunea de frontieră rusă Kursk, în urmă cu două săptămâni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62396016
Un soldat rus a dezertat în Ucraina după ce a spionat luni de zile pentru un grup de rezistenţă al ruşilor

Un soldat rus a dezertat în Ucraina, potrivit Legiunii Libertate pentru Rusia, proiectului „Vreau să trăiesc” şi Serviciului de Informaţii al Apărării din Ucraina, relatează CNN.

 

62421617
Oprah Winfrey îndeamnă alegătorii să o voteze pe Harris şi spune că aceste alegeri sunt o luptă pentru libertate

Oprah Winfrey şi-a început discursul la Convenţia Naţională Democrată din Chicago vorbind despre entuziasmul din arenă şi amintind de apelul fostei prime doamne Michelle Obama de a „face ceva”, relatează CNN.

62474980
General american: Putin n-ar trebui să poată închide un ochi

În aceste momente în care s-a făcut de tot râsul, Vladimir Putin „ar trebui să se uite la dezastrul pe care îl are în mâinile sale în regiunea Kursk din Rusia și la totala inaptitudine a armatei sale”, susţine generalul Ben Hodges.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.