Și, chiar în toiul discuțiilor de la Kremlin, Kievul a anunțat, că noile restricții de viteză impuse serviciului Starshield afectează interceptarea dronelor de-a lungul întregului front. „Americanii au abandonat deja Ucraina, cât despre securitatea Europei, noi suntem cei care o vom defini”, a comentat președintele francez.

De dimineață, consilierul special al lui Putin, Kiril Dmitriev, i-a primit la aeroport ca pe niste vechi prieteni pe Jared Kushner si Steve Witkooff.

După ce i-a lăsat să aștepte vreo două ore, Vladimir Putin și-a făcut timp să stea de vorbă cu trimișii lui Donald Trump, după o întâlnire mai importantă, a sugerat Dmitri Peskov, cu președintele Tadjikistanului. 

Potrivit presei ruse, Putin le-a declarat celor doi oaspeți că prezența trupelor europene în Ucraina este inacceptabilă întrucât ar amenința securitatea Rusiei.

De asemenea, Moscova respinge categoric instituirea unor zone tampon demilitarizate între Rusia și Ucraina, așa cum și-ar dori Kievul. 

Vladimir Medinski, negociatorul-șef al lui Putin: „Fiecare centimetru de pământ rusesc va fi redobândit de Rusia într-un fel sau altul. Jurnaliștii europeni n-au decât să viseze la altceva pe tărâmul iluziilor în care se scaldă”.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: „Direcția noastră de acțiune va fi structurată astfel încât să permită atingerea obiectivelor operațiunii militare speciale, formulate de președinte în iunie 2024 și care au rămas neschimbate de atunci”.

Ba mai mult, șeful delegației ruse a făcut o referire explicită la Conferința de la Ialta din '45, când puterile învingătoare în al Doilea Război Mondial au împărțit Europa în sfere de influență. 

Medinski, șeful delegației ruse: „Conflictul din Ucraina a demonstrat că întregul sistem de securitate europeană, aflat în vigoare încă de la conferințele de la Yalta și Potsdam, funcționează foarte prost. În esență, întregul „organism” este bolnav, iar Ucraina a fost doar locul în care a apărut un abces. Prin urmare, trebuie tratat întregul organism. Un simplu plasture nu va fi suficient”.

Ce vor, de fapt, rușii, și n-au ascuns-o nicodată, este ca NATO să se retragă din statele în care s-a extins după 1997, inclusiv România, țările baltice și scandinave.

Potrivit unui diplomat rus citat de Reuters, ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, rușii ar dori să încheie, la nivel bilateral, acorduri de asistență reciprocă ori pacte de neagresiune cu actuale state membre NATO, după modelul celor convenite cu Belarus, Coreea de Nord ori Iran.

Moscova ar fi întocmit deja un "document de poziție" privind nouă arhitectură de securitate în Eurasia.  

Serghei Riabkov, viceministrul rus al Afacerilor Externe: „Viitoarea arhitectură europeană de securitate este o componentă esențială a unei soluții pe termen lung și este indispensabilă. Așa cum a fost instruită de președintele Putin, delegația noastră a prezentat (la Abu Dhabi) subiectul în termenii cei mai concreți cu putință. Oficialii americani prezenți au dovedit un grad semnificativ de înțelegere a realității obiective”.

Pentru Casa Albă, obținerea unor progrese vizibile este o urgență. Din 3 ianuarie 2027, președintele american se va confrunta cu un Congres ostil și numeroase comisii de anchetă. Emisarii lui Trump în procesul de pace sunt oameni de afaceri din anturajul său apropiat, nu diplomați cu mandate oficiale, iar orice angajament luat de aceștia ar putea fi contestat de noul Congres. 

Emmanuel Macron, președintele Franței: „Nu mai există sprijin american pentru Ucraina. Dacă SUA se implică în mediere, bine, dar, în definitiv, noi (europenii) suntem cei care vom defini și decide securitatea viitoare a Europei”.