Putin a adus din nou în discuție riscul unui război nuclear: „Forţele nucleare strategice sunt gata de utilizare”

62429556
Profimedia

După ce în 2023 Vladimir Putin a anunţat că Rusia îşi suspendă participarea la Tratatul New START, în discursul anual din 2024, el a spus că nu va discuta despre stabilitate strategică cu Statele Unite fără a ţine cont de interesele naţionale ruse.

Statele Unite oferă Rusiei un dialog privind stabilitatea strategică, în timp ce încearcă să-i aplice o "înfrângere strategică pe câmpul de luptă", ceea ce este o ipocrizie. Afirmaţiile Washingtonului privind interesul pentru un astfel de dialog sunt "demagogie în perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale americane", a apreciat Putin, el însuşi aflat la două săptămâni de realegere. "Ei vor doar să le arate cetăţenilor lor - şi tuturor celorlalţi - că încă mai conduc lumea", a arătat Putin.

Afirmaţiile potrivit cărora Moscova intenţionează să desfăşoare arme nucleare în spaţiu sunt nefondate: "Astfel de insinuări (...) sunt o stratagemă doar pentru a ne atrage în negocieri în condiţiile lor, care sunt favorabile doar Statelor Unite", a explicat Putin.

Moscova nu va discuta cu Washingtonul despre stabilitatea strategică separat de propriile interese naţionale: "Dacă doriţi să discutaţi probleme de securitate şi stabilitate care sunt responsabile şi importante pentru întreaga planetă, trebuie să o faceţi doar ca parte a unui singur complex", a transmis Putin, potrivit News.ro.

Putin se laudă cu noile sale arme

Şeful statului a calificat drept o invenţie acuzaţiile potrivit cărora Moscova se pregăteşte să desfăşoare arme nucleare în spaţiu, dar a trecut în revistă noile tipuri promiţătoare de arme ruseşti. De asemenea, el a acuzat Occidentul că în locul Rusiei ar dori să vadă "un spaţiu care se estompează şi moare" şi i-a avertizat pe "eventualii intervenţionişti" că soarta lor va fi mult mai tragică decât în epocile trecute.

Forţele nucleare strategice ale Rusiei sunt în stare de pregătire deplină pentru utilizare, în timp ce complexele hipersonice Avangard şi Peresvet sunt în misiune de luptă, a declarat liderul rus în discursul său în faţa Adunării Federale. Potrivit acestuia, tot ceea ce s-a planificat în sfera armamentului a fost realizat sau lucrările sunt în curs de finalizare.

"Sistemul de rachete hipersonice Kinjal nu numai că a fost pus în funcţiune, dar este folosit cu mare eficienţă pentru a lovi ţinte deosebit de importante în timpul unei operaţiunii militare speciale", a declarat Putin, referindu-se la războiul din Ucraina.

"Blocurile hipersonice Avangard cu rază de acţiune intercontinentală şi sistemele laser Peresvet sunt în serviciu de luptă", a adăugat liderul rus.

Interfax arată că potrivit datelor oficiale, Kinjal este un sistem de aeronave cu o rachetă aerobalistică hipersonică de mare precizie, bazat pe avionul de vânătoare-interceptor cu rază lungă de acţiune MiG-31 modernizat. Potrivit armatei ruse, acesta este capabil să lovească ţinte la o distanţă de peste 2.000 km, garantând în acelaşi timp depăşirea tuturor sistemelor de apărare antiaeriană şi antirachetă existente şi în curs de dezvoltare.

Toate planurile din sfera armamentului, anunţate în discursul din 2018 adresat Adunării Federale, au fost îndeplinite sau sunt aproape de îndeplinire, a arătat Putin. Sistemele de rachete hipersonice "Kinjal" şi "Zirkon" sunt deja utilizate în operaţiunea militară specială, blocurile hipersonice cu rază de acţiune intercontinentală "Avangard" şi sistemele laser "Peresvet" sunt în misiune de luptă, testele rachetei de croazieră "Burevestnik" şi ale vehiculului subacvatic fără pilot "Poseidon" sunt în curs de finalizare.

"Primele rachete balistice grele de serie Sarmat au fost, de asemenea, livrate trupelor. În curând le vom demonstra (forţa) în zonele de bază în serviciul de luptă", a anunţat Putin.

"Lucrările la o serie întreagă de alte sisteme de arme promiţătoare continuă. Şi vom afla în continuare despre noi realizări ale oamenilor noştri de ştiinţă şi ale producătorilor de arme", a promis el.

Războiul din Ucraina și noi amenințări la adresa Occidentului

Ţările occidentale nu doresc doar să frâneze dezvoltarea Federaţiei Ruse, ci "în locul Rusiei, ele vor un spaţiu dependent, în declin, dispărut, în care pot face ce vor", a susţinut Putin.

Occidentul ar vrea să facă Rusiei ceea ce a făcut cu Ucraina: "Să aducă discordie în casa noastră şi să ne slăbească din interior. Dar au calculat greşit", a afirmat Putin.

Rusia va face totul pentru a rezolva toate sarcinile operaţiunii militare speciale, a promis Putin, referindu-se la invazia din Ucraina: "Nu noi am fost cei care au început acest război în Donbas, dar, aşa cum am spus de multe ori, vom face totul pentru a-l termina. Unităţile noastre deţin ferm iniţiativa. Ele avansează cu încredere într-o serie de direcţii operaţionale, eliberând din ce în ce mai multe teritorii", a arătat Putin.

"Forţele noastre armate au dobândit o experienţă de luptă extraordinară. (...) Capacităţile de luptă ale forţelor armate au crescut de mai multe ori", s-a lăudat el.

Occidentul a fost cel care a provocat conflicte în Ucraina, în Orientul Mijlociu şi în alte regiuni, iar acum susţine că Rusia va ataca Europa. "Vorbesc prostii", a replicat Putin.

În acelaşi timp, a arătat el, este necesar să se consolideze grupurile militare din direcţia strategică vest, pentru a neutraliza ameninţările reprezentate de o nouă extindere a NATO.

Oricine se gândeşte să invadeze Rusia ar trebui să-şi amintească soarta celor care au încercat cândva să facă acest lucru. "Dar acum consecinţele pentru posibilii intervenţionişti vor fi mult mai tragice", a ameninţat el. "Ei trebuie să realizeze în cele din urmă că şi noi avem arme (....) care pot lovi ţinte de pe teritoriul lor", a punctat el.

Forţele nucleare strategice ale Rusiei sunt "într-o stare de pregătire deplină pentru o utilizare garantată", a menţionat Putin.

El a acuzat ţările occidentale că încearcă să atragă Rusia într-o cursă a înarmării - "pentru a repeta trucul pe care l-au reuşit în anii '80 cu Uniunea Sovietică". Prin urmare, este important să "alocăm resursele cât mai raţional posibil şi să construim o economie eficientă pentru forţele armate", a spus Putin.

El a punctat şi mai vechea teză că ar dori o nouă ordine mondială. "Este evident că este necesar să se lucreze la formarea unui nou contur de securitate egal şi indivizibil în Eurasia încă din viitorul apropiat. Suntem pregătiţi pentru o conversaţie de fond pe această temă cu toate ţările şi alianţele interesate”, a transmis Putin.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62429540
China mobilizează forțe militare la granița cu Rusia. La ce trebuie să ne așteptăm

Un expert militar din Ucraina a anunțat că Beijingul a început să își desfășoare forțele militare în apropierea graniței cu Rusia.

62429516
Medicul Casei Albe anunță că Joe Biden "continuă să fie apt" pentru funcția de președinte al SUA

Preşedintele SUA, Joe Biden, 81 de ani, face exerciţii fizice cel puţin cinci zile pe săptămână şi este "apt pentru serviciu", a anunțat, miercuri, medicul Casei Albe.

 

62429507
Guvernul Coreei de Sud amenință sute de medici aflați în grevă că li se vor retrage licențele de muncă. „Este o nebunie”

Guvernul Coreei de Sud amenință că va lua măsuri legale împotriva a mii de medici debutanți aflați în grevă și le va retrage licențele medicale dacă nu se vor întoarce la muncă joi.

 

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.