Primul test de zbor spaţial, cu echipaj la bord, făcut de o navetă Virgin Galactic

×
Publicitate

Suntem cu un pas mai aproape de turismul spaţial. Un avion deținut de Virgin Galactic a zburat spre frontiera cu spaţiul.

Fondatorul britanic al companiei a privit cu ochii în lacrimi cum aeronava cu doi piloţi a depăşit altitudinea de 80.000 de metri.

Aparatul de zbor a reintrat în atmosfera terestră cu o viteză de două ori și jumătate mai mare decât cea a sunetului şi a aterizat în siguranţă într-un deşert din California.

După întârzieri şi un accident mortal în 2014, miliardarul care deține compania speră acum să trimită primii turişti în spaţiu chiar anul viitor.

Peste șase sute de persoane, printre care Leonardo DiCaprio şi Justin Bieber, şi-au rezervat un loc la bordul avionului.

Preţul unei călătorii de 90 de minute este de 250.000 de dolari.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62008341
Atacatorul din Strasbourg, ucis. Forţele de ordine au fost aplaudate minute în şir

La 48 de ore de la atacul cumplit din Strasbourg, autorul a fost ucis de poliţiştii francezi. Individul a fost identificat de trei agenţi care au deschis focul în momentul în care el a început să tragă.

62008116
Statul Islamic a revendicat atacul de la Strasbourg: ”Făcea parte dintre soldații noștri”

Autorul atacului armat de la Strasbourg, care s-a soldat marţi cu trei morţi şi 13 răniţi, este un "soldat" al organizaţiei Statul Islamic, a anunţat joi seară agenţia de propagandă a grupării jihadiste, AMAQ, relatează AFP şi Reuters.

62008340
O fetiță de 7 ani, imigrantă, a murit în detenție în SUA: ”Nu mâncase de mai multe zile"

O imigrantă din Guatemala în vârstă de 7 ani a murit la câteva ore după ce a fost plasată în detenţie de poliţie la frontiera americană din statul New Mexico.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.