Primul proces al unui protestatar din Hong-Kong față de regimul chinez. Vinovat de terorism

62196421
Getty

Un protestatar din Hong Kong a fost găsit vinovat de terorism și incitare la secesiune marți, ceea ce reprezintă o victorie pentru guvern, în primul proces organizat sub legea de securitată dură impusă de China cu un an în urmă.

 

New York Times notează faptul că acesta este un semn că instanțele tradiționale independente ale orașului vor aplica cu strictețe noi limite privind disidența.

Protestatarul, Tong Ying-kit, a fost arestat la 1 iulie 2020, după ce a mers cu motocicleta în jurul unui cartier din Hong Kong purtând un banner de protest, apoi s-a ciocnit cu polițiștii care încercau să-l oprească, rănind trei dintre ei.

Conform legii securității, care a intrat în vigoare cu câteva ore înainte de arestarea sa, Tong ar putea fi condamnat la închisoare pe viață. Instanța va pronunța sentința sa la o dată ulterioară.

Procesul a fost urmărit îndeaproape de opinia publică, pentru a se vedea modul în care instanțele din Hong-Kong ar putea aplica legea securității, care a devenit deja un instrument puternic pentru stoparea protestelor în masă. Conform prevederilor legii, lui Tong i s-a refuzat cauțiunea și un proces cu juriu. În schimb, el a fost judecat de un complet format din trei judecători, desemnați dintr-un grup selectat de directorul executiv din Hong Kong, Carrie Lam.

Peste 60 de persoane așteaptă un proces pe baza acuzațiilor aduse în temeiul noii legi. Printre ei se află zeci de politicieni pro-democrație, care au fost acuzați de subversiune din cauza platformei lor electorale, care a cerut blocarea agendei guvernamentale în legislatura din Hong Kong.

Cazul lui Tong este, de asemenea, un exemplu instructiv despre cât de departe merge legea securității în incriminarea discursului politic.

Autoritățile din Hong Kong au folosit legea împotriva celor care participă la proteste, împotriva campaniilor politice și a opiniilor, o schimbare dramatică pentru un oraș care a avut mult timp unele dintre cele mai puternice protecții pentru libertatea de exprimare din Asia.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62204180
Cinci dispăruţi şi câţiva răniţi în urma exploziei dintr-un parc industrial din Leverkusen
Cinci angajaţi sunt daţi dispăruţi şi alţi câţiva au fost răniţi, unii dintre ei grav, într-o explozie care a zguduit marţi un parc industrial din oraşul german Leverkusen, în vestul ţării, provocând o importantă degajare de fum, transmite Reuters.
62204173
Mesajele secrete pe care William și Kate le-au transmis lui Harry și Meghan după interviul controversat
Prințul Harry și Kate Middleton le transmit un mesaj secret prințului Harry și soției sale Meghan Markle prin angajamentele regale și declarațiile publice din ultima vreme, susține un biograf regal citat de presa britanică.
62204172
SUA își sfătuiește cetățenii să evite Spania, Portugalia și Cipru, din cauza Covid-19
Centrul SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și Departamentul de Stat și-au avertizat cetățenii să nu mai călătorească în Spania, Portugalia, Cipru și Kârgâzstan, din cauza numărului tot mai mare de cazuri COVID-19 din aceste țări.