Reacții după episodul unic în istorie de la Casa Albă. Rușii exultă, liderii europeni susțin Ucraina. Mesajul lui Zelenski

×
Publicitate

Rușii se află în extaz după episodul halucinant de la Casa Albă, unde președintele Donald Trump și vicepreședintele JD Vance au țipat la Volodmir Zelenski. Pe de altă parte, primul lider european care îl apără pe Zelenski e premierul Poloniei.  

Lumea se află realmente în stare de șoc, după un episod unic în istorie: președintele și vicepreședintele Statelor Unite ale Americii au țipat la invitatul lor de la Casa Alba, pe care l-au încolțit de față cu toată presa.

Donald Trump și JD Vance l-au atacat dur pe Volodimir Zelenski, căruia i-au reproșat că nu este recunoscător și că pornește al treilea război mondial.

Președintele ucrainean a părăsit în grabă Casa Albă, iar acordul privind accesul SUA la mineralele rare ale Ucrainei, motivul oficial pentru care cei trei se aflau împreună, nu a mai fost semnat.

Scandalul uluitor de la Casa Albă a fost savurat, după cum era de așteptat de ruși.

Dacă încercați să găsiți pe cineva mulțumit de rezultatul discuțiilor din Biroul Oval, tocmai primim această linie de la AFP: Meciul Trump-Zelensky țipând este istoric”, a declarat un înalt oficial rus pentru The Guardian.

Ulterior, și alți ruși au comentat scandalul din Biroul Oval. „Cum s-au abținut Trump și Vance și nu l-au lovit este un miracol”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Iar fostul președinte rus Dmitri Medvedev a sărbătorit printr-o postare că Zelenski a primit „o palmă corectă în Biroul Oval”.

Liderii Europei se aliniază în spatele lui Zelenski 

Pe de altă parte, primul lider european care a sărit imediat în apărarea lui Zelenski a fost premierul Poloniei. ”Dragă Zelenski, dragi ucraineni, nu sunteți singuri”, a transmis Donald Tusk la cîteva momente după momentele șocante. 

Președintele francez Emmanuel Macron a transmis că susține Ucraina împotriva „agresoruluiRusia, după ciocnirea Trump-Zelenski de la Casa Albă.

Macron, care se află în Portugalia, a subliniat că Rusia este agresorul, iar ucrainenii sunt poporul agresat, atunci când i s-a cerut să comenteze incidentul de la întâlnirea dintre președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Rusia este agresorul, iar Ucraina este poporul agresat. Cred că am făcut bine să ajutăm Ucraina și să sancționăm Rusia în urmă cu trei ani și să continuăm să facem acest lucru. Noi, adică Statele Unite ale Americii, europenii, canadienii, japonezii și mulți alții. Și trebuie să le mulțumim tuturor celor care au ajutat și să-i respectăm pe cei care au luptat încă de la început. Pentru că ei luptă pentru demnitatea lor, independența lor, pentru copiii lor și pentru securitatea Europei. Acestea sunt lucruri simple, dar este bine de reamintit în momente ca acestea, asta-i tot”, a declarat Macron.

Premierul spaniol Pedro Sánchez s-a alăturat listei liderilor europeni care își oferă sprijinul și solidaritatea Ucrainei după ciocnirea dintre Trump, Vance și Zelenski.

Sanchez a postat un mesaj de susținere pentru Ucraina în trei limbi (spaniolă, engleză și ucraineană): ”Ucraina, Spania îți este alături”.

Prima reacție a lui Zelenski după scandalul de la Casa Albă

Volodimir Zelenski a oferit și el o primă reacție după scandalul de la Casa Albă. Președintele ucrainean mulțumește repetat Statelor Unite ale Americii: 

Mulțumesc America, mulțumesc pentru sprijin, mulțumesc pentru această vizită.

Mulțumesc @POTUS, Congresului și poporului american.

Ucraina are nevoie de pace justă și durabilă și lucrăm exact pentru asta”.

Europenii îl susțin pe Zelenski: ”Ucraina, nu vei merge niciodată singură”

Liderii europeni continuă să își arate suportul pentru Volodimir Zelenski și Ucraina. 

Premierul norvegian Jonas Gahr Støre este cel mai recent lider european care și-a oferit sprijinul lui Zelensky și Ucrainei, spunând astfel: ”Suntem alături de Ucraina în lupta lor corectă pentru o pace dreaptă și durabilă”.
 
Premierul suedez Ulf Kristersson a declarat, la rândul său: ”Suedia este alături de Ucraina. Nu luptați doar pentru libertatea voastră, ci și pentru întreaga Europă. Slava Ucraina!”.
 
Președintele lituanian Gitanas Nausėda s-a alăturat și el: ”Ucraina, nu vei merge niciodată singură”. Iar ministrul de Externe irlandez Simon Harris a punctat că ”Ucraina nu este de vină pentru acest război provocat de invazia ilegală a Rusiei. Suntem alături de Ucraina”.
 
Premierul ceh Petr Fiala spune: ”Suntem alături de Ucraina și de partea lumii libere!”, iar premierul leton Evika Siliņa a adăugat simplu: ”Letonia este alături de Ucraina”.
 
Și preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacţionat, vineri seară, la tensiunile dintre preşedintele american Donald Trump şi cel ucrainean Volodimir Zelenski în urma întâlnirii de la Casa Albă.

Liderul de la Chişinău a scris pe reţeaua de socializare X că ţara sa este alături de Ucraina.

"Adevărul este simplu. Rusia a invadat Ucraina. Rusia este agresorul. Ucraina îşi apără libertatea şi pe a noastră. Suntem alături de Ucraina", a afirmat Maia Sandu

 
 
 
Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Trump, șir de atacuri la adresa lui Zelenski: "Încheiaţi un acord, altfel vă abandonăm" în faţa Rusiei | Video

Într-o scenă neaşteptată, dar spectaculoasă, la începutul întâlnirii de la Casa Albă între preşedintele american Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, primul l-a avertizat pe cel din urmă că trebuie să ajungă la un acord cu Rusia.

Secretarul general al ONU, despre reducerea drastică a asistenţei umanitare americane: „Consecinţele vor fi devastatoare”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat vineri administraţia preşedintelui Donald Trump asupra efectelor "devastatoare" ale "tăierilor drastice" ale bugetului destinat asistenţei umanitare, relatează AFP.

Trump țipă la Zelenski: "Nu există acorduri fără compromisuri”. Președintele ucrainean a plecat fără să semneze nimic

Volodimir Zelenski a părăsit Casa Albă în urma schimbului său tensionat cu președintele american Donald Trump și vicepreședintele JD Vance. Niciun acord nu a fost semnat, iar conferința de presă a fost anulată.   

Recomandări
Noul an școlar începe cu probleme. Unele școli caută încă profesori, iar manualele pentru clasa a IX-a întârzie

Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.

Pensiile private ale românilor finanțează statul. Fondurile au investit 157 de miliarde de lei în titluri de stat

Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.

Vladimir Putin i-a făcut să aștepte șapte ore pe emisarii lui Donald Trump. Mesajul pe care i l-a transmis de la Kremlin

„Situația pe care o avem de rezolvat nu e deloc simplă, dar orice dialog este util”, le-a declarat Vladimir Putin emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe care i-a primit sâmbătă.