Primele măsuri pentru controlul armelor, în SUA. Biden: „Gata cu rugăciunile. E timpul să treacă la acţiune”

×
Publicitate

„Violenţele cu arme de foc în această ţară (SUA) sunt o epidemie şi o ruşine". O spune preşedintele american Joe Biden, care a anunţat primele măsuri pentru limitarea accesului la arme de foc.

Biden a trecut peste Congres și a adus o serie de reglementări care merg de la controale înăsprite până la recalibrarea modului în care sunt testați psihologic viitorii proprietari.

Joe Biden, președintele SUA: "Violenţele cu arme de foc sunt o epidemie şi ne fac de ruşine în lume."

18 oameni au fost ucişi în atacuri recente, în Georgia şi Colorado.

De altfel, cu nici 24 de ore înainte ca Biden să prezinte planul de măsuri, alte cinci persoane au fost împuşcate mortal, în Carolina de Sud.

Joe Biden, președintele SUA: "Când veneam în Biroul Oval, am aflat că în Carolina de Sud un medic, soţia lui, doi nepoţi şi cineva care lucra la ei acasă au fost ucişi. Toţi cinci."

Suspectul în acest atac este un fost jucător de fotbal american, din NFL. Iar după câteva ore de la discursul preşedintelui, un individ înarmat a ucis o persoană şi a rănit alte cinci în alt atac, la o fabrică de mobilier pentru birouri, dinTexas.

Joe Biden, președintele SUA: "Au transmis gândurile lor bune şi rugăciuni, membrii Congresului... Dar n-au adoptat nici măcar o lege. Gata cu rugăciunile. E timpul să treacă la acţiune."

Până atunci, preşedintele adoptă noile măsuri printr-un ordin executiv, un decret, ceea ce înseamnă că nu are nevoie de aprobarea Congresului

Joe Biden, președintele SUA: "Nimic din ce urmează să recomand nu încalcă, în niciun fel, Amendamentul al doilea (al Constituţiei, care protejează dreptul americanilor de a purta arme de foc)."

Însă, în mai toate atacurile sângeroase recente au fost folosite puşti semiautomate, sau chiar modificate artizanal, astfel încât să tragă în rafale.

Biden a cerut Departamentului de Justiţie să propună reglementări pentru depistarea acestor arme, deţinute ilegal. La fel, aşa-numitele "arme fantomă", care pot fi asamblate piesă cu piesă şi nu au serii de identificare.

În plus, pistoalele cu dispozitive de fixare pe braţ vor fi reclasificate, astfel încât să fie verificate mai atent de autorităţi. De asemenea, normele noi vor duce la intensificarea controalelor privind profilul psihologic al persoanelor, care vor să cumpere arme de foc.

Preşedintele şi-a anunţat intenţia de a numi un activist pentru întărirea controalelor la achiziţionarea armelor de foc. David Chipman va prelua conducerea Biroului federal pentru Alcool, Tutun şi Arme de Foc.

Joe Biden, președintele SUA: "Vice-preşedintele Harris şi cu mine credem că el este persoana potrivită, la acest moment, pentru această importantă agenţie."

De mai bine de şase ani Senatul nu a confirmat niciun titular în fruntea acestei agenţii.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62183808
Țara europeană unde premierul a fost amendat pentru că și-a serbat ziua de naștere. Ce sumă trebuie să plătească

Poliţia norvegiană a anunţat vineri că a amendat-o pe şefa guvernului de la Oslo, Erna Solberg, pentru încălcarea regulilor de distanţare fizică în contextul pandemiei, prin organizarea unei reuniuni de familie pentru a-şi sărbători ziua de naştere.

62183803
Analiști: Rusia a transferat rachete balistice Iskander lângă cu Ucraina. SUA ar putea trimite nave în Marea Neagră

Analişti de la Janes, agenţie britanică specializată pe probleme militare, au indentificat - pe baza unor surse publice - 14 unităţi de infanterie ruseşti transferate sau care sunt în drum spre frontiera cu Ucraina.

62183799
O capsulă spaţială Soyuz, lansată cu succes într-o misiune aniversară spre ISS

Capsula rusă cu echipaj Soyuz MS-18 a fost lansată în direcţia Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), într-o misiune dedicată aniversării a 60 de ani de la primul zbor al unui om în spaţiu, realizat de cosmonautul sovietic Iuri Gagarin.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.