Primarul Istanbulului, principalul opozant al lui Erdogan, a fost condamnat la închisoare pentru că a insultat un procuror

62437832
Agerpres

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, figură principală a opoziţiei turce, a fost condamnat miercuri la 20 de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror, potrivit sentinţei văzute de AFP.  

Ekrem Imamoglu a compărut în faţa unui tribunal situat în interiorul închisorii Silivri, un imens complex penitenciar din vestul Istanbulului, unde este deţinut din 25 martie.

Primarul, desemnat candidat al partidului său la preşedinţie în alegerile prevăzute în 2028, face obiectul mai multor proceduri judiciare şi a făcut apel împotriva mai multor condamnări.

În ianuarie, el a pus public la îndoială integritatea procurorului general din Istanbul. În cadrul procesului, care a început în aprilie, procurorul a cerut şapte ani şi patru luni de închisoare şi interzicerea oricărei activităţi politice.

„Sunt aici pentru că sunt candidat la alegerile prezidenţiale”, a declarat primarul în cadrul celei de-a doua audieri, la jumătatea lunii iunie. „Nu este un proces, ci o pedeapsă”, a adăugat el.

Ekrem Imamoglu, împreună cu aproximativ o sută de persoane din anturajul său şi colaboratori, a fost arestat pe 19 martie, acuzat de corupţie, acuzaţii pe care le neagă. Arestarea sa a declanşat un val de proteste fără precedent în ultimii zece ani, în toată Turcia.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62560499
Studentă exmatriculată pentru „lezarea demnității naționale” după o aventură de o noapte cu un bărbat. Cine era acesta
O universitate din China a decis să exmatriculeze o studentă care a avut o aventură de o noapte cu un ucrainean, tânăra fiind acuzată că „a lezat demnitatea națională”.
62509446
Reuters: „Diavolul se ascunde în detalii”. Cine şi când donează Ucrainei sisteme Patriot
O reuniune a ţărilor care deţin sisteme Patriot şi a donatorilor Ucrainei, cu scopul de a găsi baterii suplimentare de apărare aeriană pentru Kiev, ar putea avea loc miercurea viitoare, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată discuţiilor.  
62532165
Marine Le Pen ameninţă că va răsturna guvernul Franţei, după ce premierul a propus eliminarea a două sărbători legale
Şefa extremei drepte din Franţa, Marine Le Pen, a promis, marţi, că va răsturna guvernul, dacă premierul nu renunţă la bugetul redus agresiv, care propune inclusiv eliminarea a două sărbători legale importante, relatează POLITICO.