Președintele Chinei, Xi Jinping, este dornic să colaboreze cu Rusia, "ca doua mari puteri ce sunt"

×
Publicitate

Preşedinţii Chinei, Xi Jinping, şi al Rusiei, Vladimir Putin, s-au întâlnit, joi, la un summit regional.  

La prima lor întâlnire de după izbucnirea conflictului din țara vecină, Vladimir Putin i-a mulțumit omologului său chinez pentru ceea ce a numit ”poziția echilibrată” privind războiul din Ucraina.

La rândul lui, liderul chinez s-a arătat dornic să colaboreze cu Rusia, "ca doua mari puteri ce sunt".

Întâlnirea lor a fost prilejută de summit-ul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, organizat în Samarkand, un punct-cheie pe străvechiul Drum al Mătăsii.

OCS nu este o alianţă militară precum NATO, şi nici o organizaţie de integrare politică precum Uniunea Europeană, ci se descrie drept "o alianță comercială și de securitate".

Xi Jinping a fost primit cu multa pompă la Samarkand, o fostă răscruce majoră a rutelor comerciale dintre China şi Europa, un oraș cunoscut pentru moscheile sale acoperite cu mozaicuri albastre.

După câteva ore, a ajuns în Uzbekistan și Vladimir Putin, pentru care gazdele nu au pregătit însă o primire la fel de fastuoasa. Summitul propriu-zis se va derula vineri, 16 septembrie, dar cel mai mare interes l-a stârnit întâlnirea bilaterala Puțin - Xi din 15 septembrie.

Pentru Putin, summitul este ocazia de a arăta că Rusia nu este izolată pe scena mondială. Pentru Xi Jinping, miza este să-și consolideze statura de lider înaintea congresului Partidului Comunist Chinez din octombrie, de la care vrea al treilea mandat.

Întâlnirea a avut și o notă sfidătoare la adresa Statelor Unite, care sprjină militar masiv Kievul și, totodată, au înfuriat Beijingul prin vizitele mai multor oficiali americani în Taiwan. Și totuși, pentru țarul de la Kremlin nu este cel mai bun moment să-și consolideze alianțele.

Wang Yiwei, directorul Institutului de Afaceri Internaționale, Universitatea Renmin din China: ”Cum Rusia traversează o perioada crucială, în care Ucraina e în ofensivă și își recucerește teritorii, e foarte interesant de văzut ce semnale va emite China după întălnire.”

Alexander Gabuev, analist politic, Carnegie Moscow Center: ”Războiul a slăbit enorm poziția de negocieri a Rusiei. Firește, dinamica relațiilor ruso-chineze e foarte importanta pentru Vladimir Putin. China cumpără masiv petrolul și gazele rusești, iar reorientarea economiei ruse către zona Asia-Pacific, mai ales către China, face pentru rusi imposibila orice mișcare fară parteneriat cu Beijingul. Așa că discuta probabil anumite condiții dorite de Xi Jinping.”

Fără să sprijine în mod explicit intervenţia militară rusă, Beijingul a acuzat în repetate rânduri Occidentul de acțiuni provocatoare. De asemenea, China a acceptat să-şi încheie contractele de gaze cu Moscova în ruble şi yuani, şi nu în valute occidentale. În ultimele săptămâni, China și Rusia au efectuat exerciții militare comune și misiuni de patrulare în Pacific.

Alexander Gabuev: ”China este cel mai mare partener comercial și economic al Rusiei. Contribuitia Chinei la comerțul Rusiei era de 18% înainte de război. Procentul vă fi mult mai mare la sfârșitul anului și în anii următori, dat fiind embargo-ul pe petrol impus de occidentali, iar exporturile de gaze către Europa vor scădea tot mai mult.”

La întrevederea cu omologul său de la Teheran, Vladimir Putin i-a promis că va face totul pentru ca Iranul să poată adera la această Organizație de cooperare de la Shanghai, iar Ebrahim Raisi l-a asigurat că Teheranul nu vă recunoaşte niciodată sancţiunile occidentale împotriva Rusiei.
 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62247823
Trei mari pericole pe care Ucraina trebuie să le evite în războiul cu Rusia. Avertismentul generalilor din SUA

După ce a scos trupele rusești din nord-estul țării, printr-o contra-ofensivă rapidă,​ Ucraina dorește să elibereze toate teritoriile ocupate.

62232309
Justiţia europeană a menţinut un verdict antitrust împotriva Google, dar a redus uşor amenda, la 4,125 miliarde de euro

Curtea Generală a Uniunii Europene a menţinut miercuri un verdict antitrust împotriva Google, parte a grupului Alphabet, dar a redus uşor amenda, de la 4,34 de miliarde de euro la 4,125 miliarde de euro, potrivit CNBC.

 

62287175
Surpriză pentru un bunic și nepotului lui care se aflau la pescuit. Ce captură impresionantă au făcut

Un bunic din Statele Unite și nepotul lui, aflați într-o excursie pe mare, la pescuit, s-au trezit cu o surpriză uriașă chiar în mijlocul bărcii.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.